Republica Moldova: Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare stagnează

Guvernul Republicii Moldova, Chişinău.
Guvernul Republicii Moldova, Chişinău. (Epoch Times România)

Negocierile între partidele proeuropene de la Chişinău în vederea constituirii unei coaliţii de guvernare în Republica Moldova nu au avansat în ultima perioadă, iar sărbătorile de iarnă par să amâne reluarea discuţiilor.

Negociatorul din partea Partidului Liberal-Democrat (PLDM) Iurie Ţap a precizat pentru agenţia IPN că pentru această săptămână nu este programată nicio rundă de discuţii, iar vicepreşedintele Partidului Liberal (PL) Dorin Chirtoacă a afirmat că 'negocierile sunt în sărbători'. Conform informaţiilor din presă, între cele trei formaţiuni proeuropene care au câştigat alegerile de la 30 noiembrie - PLDM, PL şi PD - ar exista tensiuni în legătură cu împărţirea portofoliilor.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, liderul liberal Mihai Ghimpu a acuzat PLDM şi Partidul Democrat (PD) că nu acceptă o împărţire echitabilă a funcţiilor în viitoarea guvernare, în conformitate cu responsabilitatea ce ar reveni celor trei partide dacă acestea formează o coaliţie. Mihai Ghimpu a avertizat că partidele proeuropene riscă să piardă definitiv încrederea electoratului. 'Îmi doresc ca celelalte două partide să conştientizeze situaţia în care ne aflăm, aceasta poate fi ultima şansă oferită nouă de către cetăţeni', a declarat liderul liberal.

Între timp, Partidul Comuniştilor (PCRM) şi-a reafirmat disponibilitatea de a participa la negocieri. Şefa fracţiunii comuniste din parlament, Violeta Ivanov, a declarat pentru Europa Liberă că PCRM îşi doreşte să participe la negocieri, dar că nu a primit până acum nicio invitaţie la discuţii din partea celor trei partide proeuropene. ''Noi am declarat că suntem disponibili să discutăm probleme concrete, ceea ce ţine de neutralitatea statului, de suveranitatea statului, reintegrarea ţării, de problemele sociale şi problemele economice'', a declarat Violeta Ivanov.

Premierul în exerciţiu Iurie Leancă s-a pronunţat la sfârşitul lunii decembrie pentru o colaborare între formaţiunile proeuropene şi Partidul Comuniştilor, al lui Vladimir Voronin, care dispune de 21 de mandate în noul parlament. 'Partidul Comuniştilor a devenit mai puţin radical prin faptul că a eliminat din rândurile sale tot felul de elemente extremiste', a argumentat Iurie Leancă. 'Am înţeles că ei (comuniştii) sunt pentru cursul european, deci putem găsi formule, putem găsi obiective de colaborare pentru a avea o conlucrare parlamentară', a adăugat el.

În acelaşi timp, preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov, s-a pronunţat pentru conlucrarea cu PCRM pentru a asigura o majoritate largă guvernului în noul parlament. 'Noi vrem să avem o coaliţie care să continue tot ceea ce s-a făcut în aceşti ani, o coaliţie în trei, aşa cum a fost anunţat, cu PL. Şi am vrut în paralel să extindem spaţiul de cooperare, să asigurăm guvernul şi guvernarea cu mai mare sprijin popular. De aceea am venit cu ideea de a găsi o modalitate de conlucrare cu fracţiunea Partidului Comuniştilor', a afirmat Diacov într-o declaraţie pentru Europa Liberă.

Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal şi Partidul Democrat deţin împreună 55 de mandate în noul legislativ cu 101 locuri, un număr suficient pentru formarea unei majorităţi parlamentare în vederea votării unui guvern, dar insuficient pentru a vota preşedintele sau pentru a modifica sau schimba Constituţia.

Noua coaliţie de guvernare de la Chişinău ar trebui constituită cel târziu până la mijlocul lunii ianuarie, după cum declara la sfârşitul anului trecut premierul în exerciţiu Iurie Leancă, cele trei partide proeuropene purtând negocieri pentru formarea unei majorităţi parlamentare de la 4 decembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe