Restricţii mai relaxate în Capitală: Se redeschid sălile de spectacole şi restaurantele

.
. (Epoch Times România)

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat duminică, după şedinţa Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, că, începând de luni, restricţiile impuse în Bucureşti în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 se vor relaxa parţial pentru o perioadă de 14 zile.

Decizia a fost luată după ce rata de incidenţă a scăzut în ultimele trei zile la sub 3 cazuri la mia de locuitori.

Concret, relaxarea măsurilor presupune că se redeschid sălile de spectacole, iar restaurantele vor funcţiona la interior la o capacitate de 30%. Restaurantele, magazinele şi sălile de spectacole vor putea funcţiona din nou între orele 05:00 – 21:00, excepţie făcând farmaciile, benzinăriile, şi unităţile cu livrare la domiciliu.

Rămâne interzisă în continuare organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale. Totodată, rămân în vigoare restricţiile de circulaţie în intervalul 22:00 - 05:00, cu excepţiile menţionate anterior.

Potrivit prefectului Alin Stoica, următorul prag stabilit de experţii epidemiologi este de 1,5 la mie. Odată atins, Capitala se va bucura de o altă serie de "relaxări" a restricţiilor existente, cum ar fi deschiderea sălilor de spectacol la o capacitate de 50%, în vreme ce evenimentele în aer liber vor fi permise din nou, dar cu un număr de maxim 300 de participanţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne