Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino: 'Scriitorii din România sunt un univers de descoperit'

Literatura română se prezintă bine iar la Salonul Internaţional de Carte de la Torino îşi va arăta miile de feţe ale sale, într-un oraş care concurează pentru primatul de studii dedicate României, scrie La Repubblica în ediţia de joi, care i-a luat un interviu lui Roberto Merlo, profesor şi cercetător la Departamentul de Lingvistică şi Literatură Comparată de la Universitatea din Torino. Acesta a prezentat literatura unei ţări care a ieşit din dictatură cu numai două decenii în urmă.

'Risorgimento italian şi cel român s-au născut în paralel şi tocmai pentru a menţine vie această legătură Juvenal Vegezzi Ruscalla (liberal italian, publicist, filo-român, membru de onoare străin al Academiei Române, n.red), socrul lui Costantino Nigra (filolog, poet, diplomat şi politician italian, n.red) a fondat prima catedră torineză în 1863', a afirmat Merlo pentru ziarul menţionat.

Întrebat care este nivelul de implicare a comunităţii de imigranţi români, cea mai mare dintre cele străine care locuiesc la Torino, la evenimentul Salonului de carte, profesorul italian a explicat că acest lucru se va descoperi în perioada manifestării. ''Adesea, iniţiativele culturale promovate de România şi de numeroasele asociaţii, care sunt, de asemenea, de nivel înalt, nu reuşesc să ajungă la un public mare de imigranţi care îşi consacră viaţa muncii şi are puţin timp pentru altceva. Totuşi, în ultimii cinci ani s-a investit mult în cultura românească şi în imaginea ei în străinătate, iar prezenţa la Salon este o dovadă în acest sens'.

Solicitat să răspundă ce s-a întâmplat în literatura românească după căderea regimului comunist, Merlo a explicat că a existat o primă etapă de schimburi dure de acuzaţii între intelectuali cu privire la nivelul de compromis făcut individual şi ca grup faţă de regim. Apoi s-a constatat că pătrunderea dictaturii în interiorul ţării, în viaţa privată a familiilor şi persoanelor a fost atât de profundă şi omniprezentă, încât puţini se puteau considera cu adevărat imuni la concesii.

''Acum, mulţi scriitori se plasează pe o culme care, pe de o parte, priveşte cu oroare la un regim dur, feroce, iar pe de altă parte manifestă dezamăgire faţă de altă revoluţie neterminată. Un exemplu? Gabriela Adameşteanu, autoarea romanului 'Dimineaţa piedută', care a revenit la scris după o perioadă dedicată jurnalismului. Ea a spus: 'Cine ar putea astăzi în România să scrie un roman care să poată ţine pasul cu realitatea?'. Astăzi în schimb ea crede că romanele sunt încă necesare', a explicat Merlo.

În ceea ce-i priveşte pe scriitorii tineri, numeroşi, adesea având ceva mai mult de 20 de ani, profesorul italian a afirmat: 'Tinerii sunt foarte promiţători, practică autoficţiunea, povestind experienţele personale în tranziţia sălbatică la neocapitalism''. În opinia sa, ei practică acea autoficţiune pe care Enrique Vila-Matas a definit-o o formă de 'autobiografie suspicioasă'.

Doina Ruşti ia în derâdere mitul românesc prin excelenţă al lui Dracula, fantoma care se regăseşte în paginile romanului ''Zogru'' - titlul romanului şi numele protagonistului, o creatură care trăieşte cufundată în sângele uman. Dan Lungu - ''Sunt o babă comunistă!'' este cartea sa cea mai cunoscută - este autorul care interpretează probabil cel mai bine relaţia de ură şi dragoste, nostalgie şi răzbunare, pe care românii de astăzi o au cu propriul trecut.

La Repubblica consacră un alt articol scriitorului Norman Manea, sub titlul ''Manea, dificultatea de a trăi dincolo de sârma ghimpată''.

'Născut sub constelaţia intrusului' - aşa s-a definit Manea, trasând un autoportret plecând de la surpriza pe care a avut-o la nouă ani când a văzut deodată livezi, vii şi chiar dealuri pe malurile Nistrului. Le avea pe retină de doi ani, de când trecuse pragul lagărului de concentrare fascist în care a fost închis între graniţele a ceea ce el a crezut că era ţara sa, România, deoarece era evreu. Internat de copil pentru a ieşi bătrân în pofida vârstei, nu a reuşit să recunoască în formele peisajului aceleaşi plante, aceeaşi apă, aceleaşi păsări pe care le-a văzut de după sârma ghimpată.

A descoperit lumea şi simultan ''cuvântul ca miracol' în primul cadou primit: o colecţie de basme populare, prima manifestare a unei lumi fantastice, pe care de-a lungul deceniilor a plăsmuit-o de o manieră originală în eseuri despre putere şi romane în care se întâlnesc epica burgheză a secolului XX, suflul naraţiunii secolului XIX, mutaţiile unui imaginar inepuizabil şi borgesian deschis fantasmelor şi derivelor, analiza critică şi politica unui vizionar niciodată nihilist, respingerea pantomimelor postmoderne şi curiozitatea pentru postmodern, epopeea şi visul, reflecţia ironică asupra istoriei.

Personajele sale sunt născute la răscrucea dintre fantezie şi cultura literară a autorului şi biografiile unor colegi de drum cu vocaţii diferite, de valoarea lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Culian. Ieşirea din lagăr a fost intrarea într-o viaţă pe care i-ar fi provocat-o alte dictaturi, exilul ca o condiţie permanentă: stalinismul postbelic, regimul Ceauşescu, apoi fuga în Occident, în SUA, unde locuieşte din 1986 'şi unde se trăieşte mai bine decât în oricare altă ţară'. Aici însă Manea nu a abdicat de la vâna critică şi ironică cu care se abordează în primul rând pe el: 'Mă consider un scriitor care, în circul lumii pare echipat pentru viaţa cotidiană, în care tovarăşii umani oferă şi primesc cota lor de realitate credibilă. Slăbiciunea sa poate fi luată drept forţă anticonvenţională şi deviantă, singurătatea sa drept o formă mai profundă de solidaritate, imaginaţia sa drept o scurtătură spre adevăr. Un fel de aventurier care încearcă să-şi umanizeze naufragiul, ori unde s-ar afla''.

După atentatele din 11 septembrie, după 15 ani de America, Manea a avut străfulgerarea identităţii: 'Sunt un newyorkez!' - care a repus în discuţie întreaga sa parabolă, obiceiurile şi relaţia cu secolul XX în care şi-a petrecut toată viaţa. Manea a continuat să scrie şi să viseze în română: 'Mama mea a murit, patria mea mamă este departe. În exil singura trădare exclusă este cea a limbii materne'.

Despre această viaţă, despre reflecţia asupra limbii şi lumii, despre geniul său se pot avea unele frânturi vineri la Arena Bookstock şi sâmbătă în ''Sala Azzurra'' de la Salonul de carte de la Torino.