România, interesată în intensificarea dialogului cu Federaţia Rusă, spune Vasile Blaga

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a avut, vineri, la Paris, o întrevedere cu Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, informează un comunicat al Biroului de presă al Senatului remis, sâmbătă, AGERPRES.

"În cadrul dialogului, preşedintele Senatului României a arătat că este un moment favorabil pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi că ţara noastră este interesată pentru intensificarea dialogului şi normalizarea relaţiilor printr-o abordare politică directă şi pragmatică. În acest sens, Vasile Blaga a reiterat invitaţia adresată preşedintelui Consiliului Federaţiei de a efectua o vizită în România pentru consolidarea relaţiilor parlamentare, ceea ce ar duce şi la îmbunătăţirea generală a relaţiilor româno-ruse", se arată în comunicat.

De asemenea, preşedintele Senatului a spus că România este interesată de continuarea consultărilor din octombrie 2011 pe problematica transnistreană.

"Vasile Blaga a asigurat-o pe preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, că ţara noastră consideră că Rusia ar putea avea un rol important în soluţionarea, în timp, a acesteia, în condiţiile păstrării integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. Totodată, preşedintele Senatului a arătat susţinerea României pentru parteneriatul strategic NATO-Rusia, aşa cum este reflectat în declaraţia adoptată cu ocazia summit-ului NATO de la Lisabona. În ceea ce priveşte subiectul scutului apărării anti-rachetă, Vasile Blaga a răspuns preocupărilor exprimate de partea rusă, arătând că scutul are exclusiv un caracter defensiv, fapt confirmat atât de conţinutul acordului româno-american, care este public, cât şi de caracteristicile tehnice ale instalaţiilor respective", se precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne