S.O.S. al societăţii civile: Inspecţia Judiciară s-a transformat în "Poliţia Internetului" şi are "ţinte" printre magistraţi

(Facebook)

Mai multe asociaţii şi grupuri civice, printre care Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie sau Freedom House România, au acuzat, miercuri, într-un comunicat, că Inspecţia Judiciară s-a transformat într-o “Poliţie a Internetului” cu “ţinte” printre magistraţi şi au cerut demisia Inspectorului şef al instituţiei. Asociaţiile au făcut referire la acuzaţiile lansate de procurorul DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan potrivit cărora Inspecţia Judiciară ar fi dispus începerea cercetării disciplinare faţă de mai mulţi judecători “pentru îndrăzneala de a-şi exprima în mod liber părerile pe un grup de Facebook care avea caracter privat”.

Semnatarii comunicatului sunt: Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie (VeDem Just), Ştafeta Steagului Uniunii Europene, #ActivAG Piteşti, #Rezistenţa, Braşovul Civic, Corupţia Ucide, Diaspora.ro, Geeks for Democracy, Freedom House România, Iniţiativa România, Oradea Civică, Reset, Rezist Milano şi Voluntari în Europa.

“S-a ajuns ca magistraţii curajoşi să fie cercetaţi pentru delict de opinie, ca cei care au organizat proteste să fie urmăriţi ce scriu pe internet, ca declaraţiile date în presă să fie temei ale unor acţiuni disciplinare. Acum, Inspecţia Judiciară merge mai departe: a luat la control discuţiile private dintre magistraţi purtate pe forumurile care nu sunt destinate publicului. [...]VeDem Just atenţionează asupra practicilor staliniste de urmărire a magistraţilor incomozi. Acum două săptămâni CSM a ‘comandat’ Inspecţiei verificarea magistraţilor care discută pe forumuri, ieri [marţi – n.r.] Inspecţia a declanşat oficial cercetarea disciplinară fără o minimă verificare a aspectelor semnalate, iar vineri CSM urmează să discute suspendarea din funcţie a unor magistraţi pe timpul anchetei. Este clar că asistăm la o acţiune cu rezultatul deja ştiut, menit să intimideze magistraţii care îşi doresc independenţa autentică a justiţiei. Aceste practici trebuie să înceteze. Libertatea de exprimare a magistraţilor este recunoscută prin standarde internaţionale”, se arată în comunicat.

De asemenea, asociaţiile şi grupurile semnatare au solicitat ministrului Justiţiei să facă demersuri pentru abrogarea dispoziţiei de la art. 99 lit (a) din Legea nr. 303/2004, care permite cercetarea unui magistrat pentru orice manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.

Reamintim că procurorul DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan a anunţat, miercuri, că membrii Asociaţiei “Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi ai Asociaţiei “Iniţiativa pentru Justiţie” au solicitat Inspecţiei Judiciare, în special şefului instituţiei, Lucian Netejoru, să dispună cercetarea disciplinară şi să solicite suspendarea lor din funcţie “deoarece în conversaţii private avem opinii diferite de opiniile grupului său de interese”.

“Am aflat cu surprindere că Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie pentru judecători a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de mai mulţi colegi judecători pentru îndrăzneala de a-şi exprima în mod liber părerile pe un grup de Facebook care avea caracter privat”, a declarat Lăncrănjan, pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, Lăncrănjan a criticat faptul că, în opinia Inspecţiei Judiciare, capacitatea de formare şi exprimare a unor păreri personale cu privire la aspecte ce vizează în mod direct activitatea instanţelor şi parchetelor, precum şi buna administrare a sistemului de justiţie (activitatea Ministerului Justiţie, calitatea şi validitatea argumentelor utilizate de CCR în motivările sale sau modul în care va influenţa decizia CJUE organizarea sistemului judiciar), reprezintă o conduită blamabilă care poate fi remediată doar prin suspendarea din funcţie a unor judecători. Detalii aici.

Redăm integral comunicatul semnat de cele 14 asociaţii şi grupuri civice:

Noi, semnatarii acestui comunicat, membri ai unor cunoscute asociaţii şi grupuri civice, reacţionează ferm cu privire la practica inacceptabilă a Inspecţiei Judiciare de a urmări magistraţii pe internet şi în forumurile interne de discuţii, precum şi practica de a dispune cercetarea celor mai activi care au criticat modificările dezastruoase la legile justiţiei.

O parte a presei a relatat pe surse despre cercetarea unor magistraţi ce au comunicat în privat critici ale legilor justiţiei şi a clasei politice care a susţinut măsurile anti-reformă. Sunt aceiaşi magistraţi care în cursul ultimilor doi ani au avut în mod repetat declaraţii publice cu privire la refuzul statului român de a respecta standardele internaţionale. Unii dintre ei au fost deja cercetaţi anul trecut şi, în final, s-au închis toate dosarele disciplinare pe motiv că magistraţilor le este permisă critica publică atunci când independenţa le este compromisă.

S-a ajuns ca magistraţii curajoşi să fie cercetaţi pentru delict de opinie, ca cei care au organizat proteste să fie urmăriţi ce scriu pe internet, ca declaraţiile date în presă să fie temei ale unor acţiuni disciplinare. Acum, Inspecţia Judiciară merge mai departe: a luat la control discuţiile private dintre magistraţi purtate pe forumurile care nu sunt destinate publicului.

Este aceeaşi Inspecţie Judiciară care în ultimii doi ani s-a dovedit ineficientă, căci peste 50% dintre acţiunile întocmite în ultimii doi ani de zile s-au dovedit rateuri, fiind respinse de CSM şi de ICCJ. Cu toate acestea, CSM a reînnoit mandatul şefului Inspecţiei, după ce în mod halucinant, anterior, o făcuse Guvernul printr-o OUG.

Este de observat că există o legătură vădită între Inspecţia Judiciară şi o anumită parte a presei care publică în mod regulat informaţii confidenţiale privind această instituţie. Cu toate acestea, niciodată vreun inspector nu a fost cercetat pentru scurgere de informaţii, faptă care constituie atât abatere disciplinară, cât şi infracţiune. Mai mult, potrivit reglementărilor interne, în cursul cercetărilor disciplinare numele magistraţilor este confidenţial. Cu toate acestea, în repetate rânduri, numele celor cercetaţi au fost date publicităţii. Niciodată Inspectorul şef nu a dat explicaţii faţă de aceste aspecte.

Vedem Just atenţionează asupra practicilor staliniste de urmărire a magistraţilor incomozi. Acum două săptămâni CSM a “comandat” Inspecţiei verificarea magistraţilor care discută pe forumuri, ieri Inspecţia a declanşat oficial cercetarea disciplinară fără o minimă verificare a aspectelor semnalate, iar vineri CSM urmează să discute suspendarea din funcţie a unor magistraţi pe timpul anchetei. Este clar că asistăm la o acţiune cu rezultatul deja ştiut, menit să intimideze magistraţii care îşi doresc independenţa autentică a justiţiei. Aceste practici trebuie să înceteze. Libertatea de exprimare a magistraţilor este recunoscută prin standarde internaţionale. Ei au obligaţia de a reacţiona când statul de drept este pus în pericol. Or, în momentul de faţă, însăşi Inspecţia Judiciară, girată de Consiliul Superior al Magistraturii, este cea care pune în pericol independenţa justiţiei.

Noi, semnatarii, solicităm ministrului Justiţiei să facă demersuri pentru abrogarea dispoziţiei de la art. 99 lit (a) din Legea nr. 303/2004. Aceasta permite cercetarea unui magistrat pentru orice manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. Această reglementare, în baza căreia sunt urmăriţi magistraţii incomozi, încalcă exigenţele de claritate şi previzibilitate impus de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului

Noi, semnatarii, solicităm demisia Inspectorului şef al unei Inspecţii Judiciare ineficiente şi abuzive.

Noi, semnatarii, solicităm CSM să se ocupe de activitatea profesională a magistraţilor şi de modul de funcţionare a justiţiei, nu de activitatea din timpul liber sau de discuţiile private ale magistraţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne