Saramură de peşte

Ingrediente pregatite pentru pus pe gratar
Ingrediente pregatite pentru pus pe gratar (Maria Baciu)

Am auzit de câtva timp de saramură de peşte, dar pentru că nu era parte din reţetarul zonei în care locuiam, nu i-am dat prea mare importanţă. Întâmplarea a făcut să mă delectez cu savoarea ei abia în urmă cu câţiva ani, invitată fiind la nişte prieteni din Constanţa. Ce să mai vorbim ... m-a cucerit de la prima vedere. De atunci o gătesc cu multă plăcere de cate ori se iveşte ocazia să dau peste peşte proaspăt.

E o reţetă simplă şi se prepară relativ repede.

Este de preferat să prăjeşti peştele cu solzi cu tot pe un strat de sare grunjoasă. Dar, se poate prăji la fel de bine şi direct pe grătar, la foc potrivit între mediu şi mare; fiind luat la flacără, pielea face o crustă care reţine sucul în carne, pastrandu-i frăgezimea. Peştele se întoarce uşor de pe o parte pe alta, ca să se rumenească uniform. După ce se ia de pe grătar se curăţă frumos de solzii şi pielea arsă.

Alături, se coc roşiile şi ardeiul roşu pe care le vom folosi la prepararea saramurii.

Pentru pregătirea saramurii, curăţam roşiile de coajă, le zdrobim, după care le amestecăm uşor cu câteva linguri de pastă de roşii; ardeiul copt, îl curăţam de coajă şi-l tăiem mai apoi în felii subţiri; curăţăm şi usturoiul, pe care apoi îl zbrobim mărunt într-un mojar ca pentru mujdei, sau tot aşa de bine îl putem da prin presă.

Dacă-ţi place mâncarea picantă, nu uita să tai mărunt şi cativa ardei iuţi.

Într-un litru de apă fierbinte se pun câteva linguri de ulei, sare, piper, se adăugă amestecul de roşii, ardeiul tăiat, usturoiul pisat şi ardeii iuţi şi iată, saramura fierbinte şi pregătită va înmiresma peştele pregătit la grătar şi curăţat.

Ingrediente:

Peşte proaspăt

2-3 Roşii

2 linguri de pastă de roşii

1 ardei roşu

4-5 caţei de usturoi

10-12 fire de pătrunjel sau mărar verde

2 ardei uiţi

2 linguri ulei

Sare, piper după gust