Şarpe de peste un metru mişuna prin spitalul din Balş

Un sarpe a intrat in spitalul din Bals
Un sarpe a intrat in spitalul din Bals (OltAlert)

Un şarpe lung de peste un metru a intrat în Spitalul Orăşenesc Balş, chiar pe uşa de acces a angajaţilor. Şarpele s-a plimbat pe holul instituţiei, apoi, speriat de oameni, a intrat într-o sală de mese, relatează OltAlert.ro.

Au fost anunţaţi jandarmii, care au prins şarpele, apoi l-au eliberat în mediul lui natural.

„Ieri a avut loc incidentul. Ştiţi că este invazie de şerpi în judeţ, iar unul a ajuns în curtea spitalului. A intrat pe hol, unde a fost văzut de un asistent care a anunţat prezenţa şarpelui la 112. Au sosit jandarmii, l-au prins şi gata. Totul a durat cam 10 minute. Nu a avut loc nici un incident neplăcut”, a declarat managerul unităţii sanitare, Ramona Costache.

Potrivit publicaţiei citate, în această perioadă a fost observată o invazie de şerpi în mai multe zone din judeţul Olt. Mai multe cazuri cu reptile apărute pe străzi, în gospodării şi chiar sub capota unor autoturisme au fost semnalate în Slatina şi Balş, unde jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea târâtoarelor.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne