Schäuble: Capacitatea Germaniei a de primi refugiaţi este limitată

Conform declaraţiei ministrului german de Finanţe, capacitatea de a face faţă afluxului de refugiaţi este limitată, acesta fiind un nou semn că Berlinul se îndepărtează uşor de aşa-zisa politică a uşilor deschise pentru migranţi.
Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schauble.
Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schauble. (GEOFF ROBINS / AFP / Getty Images)

“Trebuie să trimitem un mesaj clar lumii: suntem foarte pregătiţi să ajutăm, am arătat că suntem, dar posibilităţile noastre sunt de asemenea limitate”, a declarat duminică ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schäuble.

Germania, principala destinaţie pentru refugiaţii care sosesc în Europa, se aşteaptă să primească între 800.000 şi un milion de solicitanţi de azil în acest an. Majoritatea acestor persoane fug din ţări lovite de conflicte militare din Orientul Mijlociu sau Africa.

Valul fără precedent de refugiaţi a cauzat o diviziune în sânul partidelor coaliţiei germane de guvernare cu privire la cea mai bună cale de a gestiona această criză.

Ruptura a reapărut vineri după ce ministrul german de Interne Thomas de Maiziere a declarat că viitorii refugiaţi sirieni ar putea primi permise de reşedinţă pentru o durată mai scurtă şi că aceştia vor fi opriţi să se reunească cu familiile lor, o declaraţie pe care acesta a retras-o ulterior.

Totuşi, ministrul german al Finanţelor a susţinut propunerea, declarând că guvernul ţării o va examina în detaliu.

“Cred că este o decizie necesară”, a declarat Schäuble.

Afirmaţiile lui Schäuble au fost făcute după întâlnirea de urgenţă ce a avut loc joi între cancelarul german Angela Merkel şi liderii celor doi parteneri ai coaliţie de guvernare. În cadrul acelei întâlniri pe tema crizei refugiaţilor s-a căzut de acordat asupra unor măsuri pentru gestionarea situaţiei, printre ele numărându-se şi deportarea promptă a migranţilor ale căror cereri pentru azil au fost respinse.

Merkel, asupra căreia s-au făcut presiuni ca să reducă fluxul de refugiaţi care vin în Germania, a apelat recent la adoptarea unei modalităţi corecte de a redistribui numărul de solicitanţi de azil între statele membre ale Uniunii Europene.

Guvernul lui Merkel pare acum să adopte un curs diferit, evidenţiat în remarcile ministrului german al Finanţelor.

Europa se confruntă din nou cu un număr record de refugiaţi sosiţi pe ţărmurile şi teritoriul său. Mii de refugiaţi, mulţi dintre ei din Siria, călătoresc din Turcia spre Grecia cu ajutorul ambarcaţiunilor. Din Grecia, ei pornesc spre Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria, de acolo încercând să ajungă în Germania sau în alte state europene vestice bogate.

Conform celor mai recente cifre publicate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, 773.244 de refugiaţi au ajuns pe ţărmurile Europei până acum în acest an şi aproximativ 3.420 de refugiaţi s-au înecat sau au fost daţi dispăruţi în periculoasa lor călătorie către continentul european.