Securitate europeană: Meciul NATO-UE

Criza ucraineană a propulsat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în prim plan, după ani de dezbateri aproape dogmatice privind cel mai bun mod de a construi o apărare a Europei, notează cotidianul francez Le Figaro.

Duminică, Europa are două importante întâlniri cu sufragiul universal. Primul în interiorul ei, în cadrul Uniunii Europene (UE), pentru a-şi reînnoi Parlamentul, al doilea - pe flancul său estic, în Ucraina, pentru a alege un preşedinte legitimat prin sufragiu universal. De buna desfăşurare a acestui scrutin şi de a sentimentul lui Vladimir Putin depinde în mare parte dacă va fi război sau pace la porţile Europei, subliniază cotidianul francez.

După anexarea Crimeii, europenii au făcut din votul de la 25 mai un test privind puterea lor de convingere, atât în relaţia cu Kievul, cât şi cu Moscova. Ei nu au luat niciodată în calcul o demonstraţie prin forţă. Rămâne soluţia 'soft power', cum spun americanii, un dosaj între dialog, disuasiune şi sancţiuni care vor să destindă atmosfera şi să aducă Moscova pe calea cea dreaptă. Un pariu cu bătaie lungă.

Pe termen scurt, însă, vechile reflexe şi pârghiile solide sunt cele menite să-i asigure pe vecinii 'noii Ruşii'. 'Criza ucraineană este o trambulină pentru revenirea NATO şi SUA în Europa. Pentru Europa securitară, aceasta este o adevărată criză de încredere', afirmă un diplomat versat în securitatea colectivă.

De fapt, Polonia, republicile baltice şi România i-au cerut sprijin - cu precădere aerian - Alianţei Atlanticului de Nord şi nu Uniunea Europeană. Europa numără multe interceptoare franceze, britanice sau germane gata de aplicare, însă singurul 'ghişeu deschis de urgenţă' se găseşte la NATO. Bilanţul pare a fi unul fără apel, după ani de dezbateri aproape dogmatice privind cel mai bun mod de a construi o apărare proprie a Bătrânului Continent - pe sus, pe jos sau în cerc restrâns?

Pe timp de criză, singurul recurs avut în vedere de mijloacele militare ale UE a fost trimiterea de observatori. Însă la acest capitol a fost aleasă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), fondată de asemenea în timpul războiului rece.

Potrivit Le Figaro, apărarea rămâne în domeniul suveranităţii naţionale şi, în pofida dimensiunii europene, subiectul a fost evacuat din campania electorală care se încheie. Pe flancul stâng, germanul Martin Schulz este sensibil la ideea unei apărări comune, cu un cartier general la Bruxelles şi trupe 'mobilizabile'. Principalii săi concurenţi, conservatorul Jean-Claude Juncker şi liberalul Guy Verhofstadt s-au arătat mai ofensivi la adresa lui Putin, căruia trebuie 'să i se poată spune nu', dacă este necesar şi prin sancţiuni înăsprite.

Dezbaterea pe marginea securităţii ar putea fi relansată în următoarele săptămâni, odată cu alegerea unui succesor pentru Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene. Cu Rusia şi Ucraina, 'avem în faţa noastră luni sau chiar ani de dificultăţi', declară Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, despre care se spune că ar fi un candidat ideal pentru postul de la Bruxelles.

Potrivit cotidianului francez, Germania, care dispune de cea mai bine echipată armată din UE, rezumă paradoxul european. Liderii germani, de la preşedintele Joachim Gauck până la ministrul apărării Ursula von der Leyen, ar vrea ca Germania să joace un rol vizibil pe scena internaţională. Însă, potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri la Berlin, doi germani din trei sunt de părere că ţara lor ar trebui să manifeste mai multă prudenţă, iar patru din cinci ar dori ca Bundeswehrul să se dezangajeze pe plan extern.