Senatul american votează legislaţie împotriva violenţelor comise de regimul chinez în Hong Kong

Capitoliul Statelor Unite ale Americii, sediul Congresului american.
Capitoliul Statelor Unite ale Americii, sediul Congresului american. (Karen Bleier/AFP/Getty Images)

Senatul american a votat în unanimitate, marţi, o lege care vizează protejarea drepturilor omului în Hong Kong pe fondul creşterii violenţei poliţiei în operaţiunile de dispersare a protestelor care zguduie centrul financiar de peste şase luni.

Legea privind drepturile omului şi democraţia din Hong Kong va ajunge în Camera Reprezentanţilor, care anterior a aprobat propria versiune legislaţiei.

Cele două camere vor trebui să pună de acord cele două proiecte de lege apoi aceasta va fi trimisă preşedintelui Donald Trump pentru aprobare.

Senatul a aprobat un al doilea proiect de lege, de asemenea în unanimitate, care ar interzice exportul de gaze lacrimogene, sprayuri lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi alte muniţii către forţele de menţinere a ordinii din Hong Kong.

Nu a existat niciun răspuns imediat al Casei Albe, care încă nu a spus dacă Trump va semna sau respinge proiectul de lege. Un oficial american a declarat recent că nu a fost luată nicio decizie.

Un oficial care a făcut declaraţii sub condiţii de anonimat pentru Reuters, a spus că dacă măsura va ajunge pe biroul lui Trump, probabil că va exista o dezbatere intensă între membrii echipei prezidenţiale, pentru ca SUA se află în negocieri intense cu regimul comunist chinez în dosarul războiului comercial dintre cele două ţări.

Ministerul de Externe al Chinei şi guvernul din Hong Kong au condamnat deja legislaţia.

"(Proiectul de lege) neglijează faptele şi adevărul, aplică standarde duble şi interferează flagrant în afacerile interne din Hong Kong şi în celelalte afaceri interne ale Chinei", a declarat Ministerul de Externe.

Regimul comunist chinez a cerut în mod tradiţional Occidentului să nu critice China atunci când Partidul comunist comite masacre sau încalcă fragrant drepturile omului, afirmând că are dreptul să rezolve "problemele interne ale Chinei" fără amestec din afară.

La începutul săptămânii politia din Hong Kong a desfăşurat un asediu la Universitatea Politehnică din Hong Kong, încercuind înăuntru studenţii care se refugiau de brutalitatea poliţiei. Politia, conform mai multor mărturii, a arestat tot personalul medical - peste 60 de persoane - care încercau să intre în campus pentru a oferi ajutor studenţilor asediaţi.

Hong Kong-ul este zguduit din temelii de proteste care au scos în stradă peste un milion de persoane, generat de încercarea regimului comunist de la Beijing de a introduce legislaţie prin care Hong Kong-ul să trebuiască să extrădeze suspecţii pe care Partidul îi doreşte aduşi în China şi judecaţi în tribunalele complet controlate politic.

Măsura ar fi scurtcircuitat sistemul funcţional de justiţie pe care oraşul l-a moştenit de la Marea Britanie, şi pe care China nu îl poate schimba oficial.

Din iunie, când au început protestele, acestea au devenit un adevărat război urban împotriva regimului comunist de la Beijing, în ciuda faptului că, după luni de protest, guvernatorul oraşului Hong Kong, Carrie Lam a acceptat să retragă proiectul legislativ.

Protestatarii cer acum, printre altele, vot universal şi o anchetă independentă asupra presupusei brutalităţi poliţieneşti, precum şi eliberarea tuturor celor arestaţi în timpul luptelor de stradă.

Mike Pompeo, Secretarul de stat american, a reiterat marţi necesitatea unei rezoluţii politice a tulburărilor. „Continuăm să îndemnăm pe toţi să facă acest lucru în mod paşnic”, a spus el. "Există o rezoluţie politică care este realizabilă, sperăm ca aceasta va fi calea de urmat."

Asistenţii Senatului au spus că se aşteaptă ca legislaţia să avanseze în cele din urmă ca amendament la o lege cu caracter obligatoriu - National Defense Act - care va trebui trecută prin Congres la sfârşitul acestui an.

Conform proiectului de lege al Senatului, Pompeo ar trebui să certifice cel puţin o dată pe an că Hong Kong-ul păstrează suficientă autonomie pentru a se califică pentru o clauză economică favorizantă.

Aceasta ar prevedea, de asemenea, sancţiuni împotriva funcţionarilor consideraţi responsabili pentru încălcarea drepturilor omului în Hong Kong.

"Am trimis un mesaj preşedintelui Xi (Jinping): Suprimarea libertăţii, indiferent dacă este în Hong Kong, în nord-vestul Chinei sau în orice altă parte, nu poate fi permisă", a declarat liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, după ce proiectul de lege a fost adoptat.

Ministerul de Externe al Chinei a declarat luna aceasta că Beijingul a făcut presiuni severe în SUA cerând ca legislaţia să nu fie adoptată, spunând că nu va aduce atingere doar intereselor chineze şi relaţiilor China-SUA, ci şi intereselor SUA - deşi nu a specificat în ce fel.

MAE chinez a declarat că Beijingul va „lua în mod inevitabil măsuri viguroase pentru a răspunde ferm, pentru a-şi proteja cu stricteţe interesele de suveranitate, securitate şi dezvoltare”.

China este, alături de Coreea de Nord, care funcţionează pe post de stat-marionetă al Beijingului, unul dintre regimurile cele mai criminale ale Planetei. Regimul comunist care a reuşit să obţină puterea după 1947 a făcut zeci de milioane de victime în China, conform estimărilor publicate în volumul The Black Book of Communism, o lucrare de referinţă despre crimele partidelor comuniste din toată lumea.