Shen Yun este "cel mai bun spectacol din întreaga lume", susţine un angajat de la Casa Albă

Emmanuel Gomez după ce a vizionat spectacolul trupei Shen Yun Performing Arts la Kennedy Center, Washington, 2 februarie 2013. (NTD Television)
Amelia Pang
05.02.2013

Emmanuel Gomez, care lucrează la Casa Albă, a ieşit uimit din Kennedy Center Opera House, după un spectacol prezentat de compania Shen Yun Performing Arts sâmbătă după-amiază.

"Eu îi recomand [preşedintelui american Barack Obama] să vizioneze spectacolul – el, prima doamnă, familia, întregul anturaj", a spus Gomez. "Comparativ cu alte spectacole pe care le-am văzut în toată lumea, acesta este de departe cel mai bun."

Gomez a fost deosebit de impresionat de valoarea culturală şi educaţională a acestui spectacol. Fiind hispanic, el consideră că factorul cultural este extrem de important. Shen Yun i-a oferit o perspectivă deosebită în ce priveşte cultura chineză.

"[Spectacolul] mi-a oferit o perspectivă în legătură cu China, şi este o perspectivă deosebită", a spus Gomez.

Fondată în 2006 de un grup de artişti din străinătate, misiunea companiei Shen Yun este de a reînvia cultura chineză de inspiraţie divină, veche de 5000 ani.

"Prin limbajul universal al muzicii şi dansului, Shen Yun îmbină minunat tărâmuri celeste, legende antice şi epopei moderne", afirmă site-ul companiei. "Shen Yun prezintă compasiunea şi curajul cu ajutorul unei frumuseţi uimitoare şi a unei energii extraordinare, publicul fiind extrem de impresionat."

Gomez a spus că spectacolul a fost fantastic şi uimitor. I-a plăcut ultimul dans intitulat "Clemenţă Divină", care prezintă apogeul unei bătălii dintre bine şi rău. El a spus că piesa a fost foarte frumoasă.

"Mesajul spectacolului este de fapt credinţa ... să îţi menţii convingerile, cultura şi rădăcinile şi să continui să mergi înainte. Să nu laşi aceste aspecte ale vieţii să dispară", a spus Gomez.

Gomez a relatat că a simţit că poporul american poate beneficia de pe urma vizionării spectacolelor Shen Yun. "Vedem atâta foamete şi distrugere în toată lumea, chiar şi în ţara noastră. Cred că ceva de genul acesta poate deschide inimile şi minţile oamenilor. "

Gomez a fost încântat şi de Orchestra Shen Yun, care însoţeşte fiecare dans. El a spus că modul în care se sincronizează cu dansatorii a fost uimitor. "Mi-a plăcut foarte mult", a afirmat el.

Orchestra cuprinde atât instrumente orientale cât şi instrumente occidentale, creând un sunet unic.

"Efectul este obţinut după cum urmează: O filarmonică occidentală interpretează piesele de fundal, în timp ce instrumentele tradiţionale chineze produc melodia propriu-zisă", se afirmă pe site-ul Shen Yun. "Sunetul produs este unic şi încântător. Ansamblul exprimă atât grandoarea unei orchestre occidentale cât şi sensibilitatea distinctă a civilizaţiei chineze veche de 5.000 de ani. "

Shen Yun are şi un fundal digital de ultimă oră, care accentuează apogeul dansurilor - purtând publicul din Munţii Himalaya înzăpeziţi până pe un câmp de luptă din timpul dinastiei Tang.

"M-am gândit că spectacolul va include doar dansuri, dar ei au încorporat şi muzică, orchestră live şi clipuri video în fundal - totul a fost foarte bine conectat", a spus Gomez. "E uimitor."

"Recomand spectacolul pentru toată lumea", a afirmat el.

Shen Yun Performing Arts cu sediul în New York are trei companii care efectuează turnee în toată lumea. Shen Yun New York Company susţine spectacole în Washington DC, la Kennedy Center Opera House, din 30 ianuarie până pe 3 februarie. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi shenyunperformingarts.org

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor