Siria: Coaliţia condusă de SUA loveşte un convoi militar pro-Assad

Inevitabil: SUA bombardează direct forţe siriene şi, deloc surprinzător, iraniene.
Soldaţi americani.
Soldaţi americani. (Getty Images)

Avioanele de luptă ale coaliţiei conduse de Statele Unite au bombardat mai multe vehicule militare care se deplasau într-o zonă protejată în apropierea unei cazărmi din Siria, au declarat oficiali americani.

Convoiul ar fi fost format din soldaţi sirieni şi "militanţi" din Iran.

Aparent, Rusia şi focurile de avertizare nu au reuşit să ţină convoiul în afara zonei din oraşul Al-Tanf, situat la graniţa Siriei cu Iordania, unde aliaţii Statelor Unite se pregăteau să lupte împotriva Statului Islamic, a declarat joi Pentagonul.

Atacul a provocat moartea a 8 luptători, a declarat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

Întrebat dacă mişcarea semnalează o extindere a implicării SUA în războiul civil sirian ce durează de peste 6 ani, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a răspuns: “Nu ne extindem rolul în războiul civil sirian, dar ne vom proteja trupele”.

Unii oficiali au declarat că loviturile aeriene au urmărit, de asemenea, să îl avertizeze pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să îşi ţină trupele departe de regiunea în care se întâlnesc graniţele iordaniană, siriană şi irakiană, care a fost desemnată zonă de dezamorsare a conflictului pe baza unui acord stabilit între SUA şi Rusia.

Zona respectivă mai include o autostradă importantă din Bagdad spre Damasc pe care Iranul a folosit-o pentru a furniza arme forţelor siriene.

Observatorul Sirian a declarat că majoritatea victimelor loviturilor aeriene păreau să nu fie de origine siriană. Organizaţia a mai precizat că patru vehicule au fost de asemenea distruse.

SUA a condus o coaliţie care bombardează poziţiile Statului Islamic în Siria începând cu 2014 dar, până acum, a evitat să intre în conflict direct cu forţele siriene sau iraniene care luptă cu forţele rebele din ţara arabă. O parte dintre rebeli sunt înarmaţi şi sprijiniţi logistic de SUA şi aliaţii săi.

Pentagonul a precizat că operează în zona Al-Tanf de câteva luni de zile, ajutând la instruirea forţelor "partenere" pentru lupta împotriva grupului jihadist Statul Islamic.

Statul Islamic a atacat joi câteva sate aflate sub control guvernamental în centrul Siriei, capturând cel puţin unul dintre ele. Atacul a provocat moartea a 52 de persoane, printre care circa 24 de copii şi femei, unii fiind decapitaţi. Observatorul Sirian a adăugat că au fost ucişi şi soldaţi sirieni.

Observatorul a mai afirmat că atacul jihadiştilor a fost cel mai violent de până acum în acest an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe