Statul Islamic şi-ar fi asumat răspunderea pentru atacul de pe Podul Londrei

Grupul jihadist Statul Islamic şi-a asumat răspunderea pentru atacul terorist de pe Podul Londrei în care au fost ucise 7 persoane şi rănite alte câteva zeci, au relatat agenţiile de presă, citând un website asociat cu acest grup.
Membri ai serviciilor de urgenţă tratează persoane rănite în atacul terorist de pe Podul Londrei, 3 iunie 2017.
Membri ai serviciilor de urgenţă tratează persoane rănite în atacul terorist de pe Podul Londrei, 3 iunie 2017. (Getty Images)

“Un detaşament de luptători ai Statului Islamic au executat atacul de ieri din Londra”, a citat Reuters şi AFP un anunţ postat duminică pe website-ul de ştiri Amaq, considerat a fi oficiosul Statului Islamic - cunoscut şi sub numele de ISIS sau Daesh.

Raportul a fost publicat în condiţiile în care poliţia britanică a declarat duminică faptul că a arestat 12 persoane în Barking, estul Londrei, în cadrul investigaţiei legate de atacul terorist comis sâmbătă la ora locală 10 p.m.

O declaraţie publicată de poliţie nu a furnizat numele persoanelor arestate, dar a menţionat că şapte sunt femei cu vârste cuprinse între 19 şi 60 de ani, restul fiind bărbaţi având între 28 şi 55 de ani. Sky News a precizat că unul dintre bărbaţi a fost între timp eliberat.

De asemenea, poliţia britanică a declarat că cercetează patru proprietăţi considerate că au legătură cu atacul.

În incidentului din 3 iunie, şapte persoane au fost ucise şi cel puţin 48 au fost rănite, după ce o camionetă a virat pe Podul Londrei, lovind mai mulţi pietoni. Apoi, teroriştii au părăsit vehiculul şi au început să înjunghie la întâmplare alte persoane în apropierea cartierului Borough Market.

Toţi cei trei atacatori au fost împuşcaţi mortal, la un interval de 8 minute de la apelul de urgenţă iniţial, de către ofiţeri de poliţiei, care au tras 50 de gloanţe.

“Asta e în numele lui Allah”, ar fi strigat atacatorii în timpul atacului, potrivit unui martor ocular citat de BBC.

Autorităţile britanice au declarat că vor publica cât de curând posibil numele celor trei atacatori.

Acesta este cel de-al treilea atac terorist în Marea Britanice în ultimele câteva luni.

În 22 martie, trei persoane au fost ucise şi cel puţin 29 au fost rănite când un şofer a condus autovehiculul într-o mulţime de oameni pe Podul Westminster din apropierea Parlamentului britanic, în Londra. Apoi, vehiculul s-a izbit în gardul care împrejmuieşte Parlamentul şi şoferul a atacat un ofiţer de poliţie cu un cuţit.

De asemenea, în 22 mai, un sinucigaş cu bombă a ucis 22 de persoane la un concert de muzică pop în oraşul britanic Manchester.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe