Statul se va autodespăgubi de la cetăţeni

Cladirea Guvernului, Piaţa Victoriei
Cladirea Guvernului, Piaţa Victoriei (Ioana Florea Nuţ/ Epoch Times România)
Loredana Diacu
08.01.2014

Guvernul face tot posibilul pentru a colecta cât mai mulţi bani la buget, venind cu reguli noi care să îi constrângă pe rău platnici să îşi plătească datoriile la stat. Astfel, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, cei care câştigă un proces cu statul şi sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, îşi vor primi banii doar după ce statul şi-a reţinut impozitele şi taxele care i se datorau.

Cu alte cuvinte, statul îşi arogă dreptul să reţină din sumele pe care le datorează cetăţenilor contravaloarea taxelor/contribuţiilor/impozitelor pe care aceştia nu şi le-au plătit şi să le mai achite cetăţenilor ceea ce rămâne după ce datoriile s-au compensat, informează Realitatea.net

De exemplu, cei care câştigă despăgubiri în procese cu statul, le vor primi integral doar dacă nu au datorii la impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri datorate bugetului general consolidat. În cazul în care au datorii neplătite, obligaţiile de plată ale statului se vor compensa cu obligaţiile creditorilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, conform avocatnet.ro.

"Compensarea se realizează prin debitarea unor conturi de venituri, deschise distinct pe tipuri de bugete,şi prin creditarea conturilor corespunzătoare de venituri reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri datorate bugetului general consolidat", se menţionează în actul normativ aprobat de Guvern.

Reglementările sunt cuprinse în OUG nr. 113/2103 privind unele măsuri bugetare publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830, din 23 decembrie 2013.

Conform notei de fundamentare a OUG, măsura este necesară pentru a da eficienţă operaţiunii de compensare în cazul în care există obligaţii reciproce între instituţia debitoare/creditoare şi terţul creditor/debitor care să permită executarea de îndată, fără alocare prealabilă de fonduri în bugetul de stat şi cu limitarea costurilor de executare, mai informează avocatnet.ro

În plus, prin aceste reglementări, se reduc costurile statului pentru recuperarea creanţelor de la cetăţeni. În multe cazuri, compensarea va înlocui executările silite la care statul este obligat adesea să recurgă pentru a îşi recupera banii pe care îi are de încasat:

"Nefiind executate în mod voluntar, despăgubirile au generat condiţiile pentru începerea unor executări silite cu consecinţe grave asupra activităţii instituţiilor debitoare, dar mai ales cu consecinţe privind majorarea cheltuielilor judiciare şi de executare", se precizează în documentul citat. Practic, noile dispoziţii vor avea ca rezultat scăderea costurilor generate din derularea unor proceduri de executare silită ca o consecinţă a faptului că nu ar exista posibilitatea executării voluntare şi a hotărârilor arbitrale."

Modalitatea de punere în aplicare a noilor dispoziţii nu este însă stabilită în OUG, modul în care se va aplica legea urmând a fi aprobat ulterior prin ordin al ministrului finanţelor publice. Ministerul de Finanţe ar fi trebuit să publice normele metodologice necesare în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a OUG-ului, termen care a expirat pe 2 ianuarie 2014, în plină vacanţă de sărbători.

Nici până la ora actuală, Ministerul de Finanţe nu a publicat clarificările aferente Ordonanţei de urgenţă nr. 113/2103.

Colectarea taxelor la buget a devenit prioritate naţională în condiţiile în care Guvernul şi-a propus să compenseze prin "alte mijloace" amânarea introducerii accizei pe carburanţi cu 3 luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor