Strategia Beijingului de a acapara Marea Chinei de Sud ar putea eşua

Ambarcaţiune de pescuit distrusă de guvernul indonezian în Batam, provincia Kepulauan Riau, 22 februarie 2016. Indonezia a distrus 23 de ambarcaţiuni de pescuit după o dispută maritimă recentă cu Beijingul.
Ambarcaţiune de pescuit distrusă de guvernul indonezian în Batam, provincia Kepulauan Riau, 22 februarie 2016. Indonezia a distrus 23 de ambarcaţiuni de pescuit după o dispută maritimă recentă cu Beijingul. (Sei Ratifa/AFP/Getty Images)

Paza de coastă a Argentinei a întâlnit o navă de pescuit chineză operând în apele teritoriale argentiniene la mijlocul lunii martie. Braconierii chinezi au ignorat apelurile radio şi focurile de avertizare repetate şi au încercat să lovească nava pazei de coastă cu ambarcaţiunea lor.

În cele din urmă, paza de coastă argentiniană a făcut ceea ce puţine naţiuni îndrăznesc: au tras focuri de armă în carena navei chineze. Totuşi, soldaţii pazei de coastă au salvat 4 membri ai echipajului chinez după ce nava de pescuit a început să se scufunde. Ceilalţi 28 de membri ai echipajului au fost ridicaţi de o altă navă chineză de pescuit aflată în apropiere.

Regimul chinez şi-a exprimat furia faţă de acest incident, dar Argentina nu a cedat şi, făcând acest lucru, s-ar putea să fi stabilit un precedent care ar putea inspira alte naţiuni când au de înfruntat atitudinea războinică a Chinei în disputele maritime.

Indonezia a urmat la scurt timp cu o abordare mai dură în faţa agresiunii chineze. Autorităţile indoneziene au arestat un pescar chinez în 19 martie în Marea Natuna, în apropiere de Insulele Natuna ale Indoneziei şi au remorcat ambarcaţiunea chineză de pescuit.

O navă a pazei de coastă chineze a intrat ulterior în ambarcaţiunea remorcată de indonezieni, eliberând-o, a raportat Jakarta Post.

Nu este neobişnuit ca autorităţile indoneziene să aresteze pescari străini care percuiesc ilegal în apele teritoriale ale Indoneziei, dar interferenţa pazei de coastă chineze cu o arestare a provocat furia Jakartei.

Autorităţile indoneziene au ignorat acuzaţiile chinezilor cu privire la incident şi, în 21 martie, ministrul pentru probleme maritime şi pescuit Susi Pudjiastuti a anunţat că biroul său îl va convoca pe ambasadorul chinez în Indonezia pentru a cere o explicaţie.

S-ar putea ca regimul chinez să fi atras din neatenţie Indonezia în conflictul din Marea Chinei de Sud, unde Jakarta nu prea avea interese înainte de incident – şi răspunsul a fost rapid.

În 31 martie, ministrul indonezian al apărării a declarat că va trimite avioane de luptă F-16 de producţie americană pe Insulele Natuna – în apropiere de zona în care a avut loc incursiunea pazei de coastă chineze, conform Bloomberg, pentru a descuraja “hoţii”.

Câteva zile mai târziu, Indonezia a anunţat că va desfăşura sisteme de apărare aeriană pe Insulele Natuna, împreună cu 4 unităţi speciale pentru a manevra sistemul de apărare antiaeriană Oerlikon Skyshield, de producţie germană, conform IHS Jane’s.

Iar în 5 aprilie, într-un spectacol de forţă, Indonezia a distrus 23 de ambarcaţiuni străine capturate în timp ce operau ilegal în apele sale teritoriale – un lucru care de asemenea nu este neobişnuit pentru Jakarta, dar momentul ales a atras atenţia. Ministrul indonezian pentru pescuit Susi Pudjiastuti a declarat, conform The Diplomat: “Sunt impresionat şi laud aparatul Chinei de aplicare a legii. Sper că ei vor respecta de asemenea legile Indoneziei”.

Răspuns rar al Vietnamului

După incidentul iniţial dintre China şi Indonezia, s-a alăturat şi Vietnamul.

În 31 martie, paza de coastă a Vietnamului a confiscat o navă de alimentare chineză pentru pătrunderea ilegală în apele sale teritoriale.

Aşa cum a raportat Nikkei în 3 aprilie, incidentul a fost “o mişcare rară din partea autorităţilor vietnameze împotriva unei nave chineze”. Căpitanul navei chineze aparent a recunoscut intruziunea şi a declarat că nava sa transporta combustibil pentru ambarcaţiunile de pescuit chineze ce operează în teritoriul vietnamez.

Deşi nu se poate afirma cu certitudine că un incident le-a inspirat pe celelalte, perioada de timp în care au avut loc, şi în special în cazul incidentului cu Vietnamul, arată un nou nivel de îndrăzneală în faţa incursiunilor Chinei.

Conform website-ului Zero Hedge, capturarea de către Vietnam a navei chineze a fost “cea mai semnificativă intensificare a neînţelegerilor dintre cele două ţări din 2014, când China a remorcat o platformă petrolieră pentru a o transporta în apele disputate din Marea Chinei de Sud, declanşând o ciocnire între nave şi revolte anti-China în Vietnam”.

Dacă o nouă abordare de toleranţă zero s-a dezvoltat cu adevărat în rândul ţărilor care răspund înapoi Chinei, acest lucru ar putea pune capăt strategiei curente chineze de a confisca teritorii în Marea Chinei de Sud.

O breşă în strategia Chinei

Partidul Comunist Chinez are două strategii pentru acapararea Mării Chinei de Sud – una proiectată în jurul propagandei şi alta în jurul manevrelor militare.

Pe partea propagandistică, Partidul Comunist Chinez foloseşte conceptul celor “Trei Războaie”. Acestea sunt războiul legal, războiul psihologic şi războiul mediatic. Practic, aceasta înseamnă că Beijingul îi acuză pe ceilalţi de agresiune şi continuă să promoveze faptul că regimul chinez are drepturi legitime pentru a cuceri regiunea.

Dean Cheng de la The Heritage Foundation a explicat tactica într-un raport din 12 mai 2012. Cu privire la elementul războiului legal, el a scris: “Războiul legal, la nivelul său cel mai fundamental, implică susţinerea faptului că propria tabăra respectă legea în timp ce adversarul este criticat pentru încălcarea legii [weifa]; de asemenea, implică lansarea de argumente pentru propria tabără chiar şi atunci când există încălcării ale legii [de către aceasta]”.

Pe partea militară, Partidul Comunist Chinez foloseşte ceea ce generalii chinezi numesc “strategia verzei”, când ei acaparează o regiune strat după strat. Este o practică similară cu vechea strategie sovietică a “felierii salamului”.

Ca parte a acestei strategii, în primul rând Beijingul trimite ambarcaţiuni de pescuit, apoi plasează balize care marchează teritoriul pentru pescuit, apoi navele pazei de coastă sunt trimise pentru a proteja ambarcaţiunile de pescuit; apoi este creată infrastructura pentru susţinerea operaţiunilor şi apoi Partidul formează un perimetru de apărare pentru a ţine la distanţă navele străine.

Strategia este proiectată pentru a se desfăşura treptat, pentru a părea cât mai inofensivă. Este similar cu analogia broaştei în apa care fierbe, când apa se încălzeşte prea lent pentru ca broasca să observe – până când este prea târziu.

Aceste strategii funcţionează bine împotriva ţărilor care respectă legile şi evită acţiunile drastice. Dar ambele strategii au breşe esenţiale.

Propaganda Partidului Comunist protejează şi încearcă să valideze strategia sa maritimă. Dacă sistemele propagandistice se prăbuşesc, atunci partea maritimă îşi pierde masca legitimităţii şi apoi China va semăna doar cu o ţară care invadează teritoriul altei ţări.

Sistemele propagandistice ale Chinei de regulă ţin pasul, dar ele au funcţionat eficient doar atunci când există puţine incidente la care să răspundă şi atunci când adversarii săi nu reacţionează prea agresiv sau nu lovesc înapoi prea puternic.

Adevărata ironie cu încercarea Partidului Comunist Chinez de a acapara Marea Chinei de Sud este faptul că acest program a forţat alte naţiuni din regiune – chiar multe state care din punct de vedere istoric nu s-au înţeles – să formeze o alianţă împotriva Chinei.

Recentele incidente au ridicat ştacheta la un nivel la care s-ar putea ca strategiile Chinei să nu fie capabile să facă faţă. Adversarii săi nu mai joacă paşnic, iar dacă Beijingul doreşte să continue presiunile, atunci miza s-ar putea să fie în curând prea ridicată.