SUA trimite prima navă în Marea Neagră de la incidentul din Strâmtoarea Kerci

Nava americană de desant USS Fort McHenry
Nava americană de desant USS Fort McHenry (Wikipedia.org)

Marina SUA a confirmat intrarea navei de desant USS Fort McHenry în Marea Neagră într-un moment în care tensiunile regionale rămân ridicate după ce Rusia a atacat şi capturat în noiembrie 2018 trei nave ucrainene şi echipajele acestora în Strâmtoarea Kerci. Este pentru prima dată când o navă americană intră în regiune de la incidentul din 25 noiembrie, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge. Rusia a declarat la acea vreme că navele ucrainene au pătruns ilegal în apele sale teritoriale. După incident, Ucraina a impus legea marţială în 10 dintre regiunile sale şi a cerut puterilor NATO, inclusiv SUA şi Marii Britanii, să îşi amplifice prezenţa în regiune pentru a combate agresiunea rusească.

Oficiali ai Marinei americane au susţinut că nava USS Fort McHenry a tranzitat duminică Strâmtoarea Dardanele îndeptându-se spre Marea Neagră, potrivit publicaţiei militare Stars and Stripes, care a subliniat în acelaşi timp faptul că vizita navei americane reprezintă o “operaţiune regulată programată în Marea Neagră”. Nava a ajuns luni dimineaţă în Portul Constanţa

“Operăm în mod regulat în Marea Neagră conform legislaţiei internaţionale şi Convenţiei Montreux şi vom continua să facem acest lucru. De asemenea, vom solicita în continuare ca Ucraina şi Rusia să-şi soluţioneze disputa pe cale diplomatică”, a afirmat comandantul Kyle Raines, purtător de cuvânt al Flotei a 6-a a SUA.

Nava a ajuns luni dimineaţă în Portul Constanţa, unde va staţiona timp de trei zile în Terminalul „Pasagere”. După ce va pleca din port, joi, 10 ianuarie, nava americană şi Fregata „Regele Ferdinand" vor executa o serie de exerciţii comune în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

În ultimii ani, Rusia a considerat fiecare navă NATO în Marea Neagră, în special pe cele ale Statelor Unite, ca fiind o intruziune în sfera sa de influenţă, însă este improbabil ca USS Fort McHenry să provoace ostilităţi, deoarece armele sale sunt considerate de natură “defensivă”, inclusiv mitralierele, tunurile mici, cele mai semnificative fiind sistemele sale antirachetă de rază scurtă.

Însă Rusia ar putea fi sensibilă la creşterea numărului navelor de monitorizare trimise de Occident în regiune, ţinând cont de faptul că la câteva zile după incidentul din Strâmtoarea Kerci, Marea Britanie a trimis HMS Echo, o navă de spionaj a Marinei Regale, către Marea Neagră. La acea vreme, comandanţii britanici de rang înalt au cerut să se trimită un distrugător din clasa Type 45, care este mai puternic şi mai capabil, sau a unei nave de luptă cu rachete ghidate, pentru a contracara agresiunea percepută din partea Rusiei împotriva Ucrainei.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat că urmare a comasării militare ruseşti în Crimeea Ucraina se află “sub ameninţarea unui război total cu Rusia”. Dar situaţia tensionată nu s-a agravat şi nu au mai avut loc alte confruntări militare directe.

Totuşi, desfăşurarea de nave de luptă americane sau britanice cu capabilităţi mai ofensive va plasa forţele ruseşti în stare de alertă ridicată. Dar pe moment lucrurile nu au ajuns în acel stadiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe