Sunteţi gata să nu vă mai simţiţi ca o victimă?

O victimă, conform dicţionarului Webster, este o persoană care a fost atacată, rănită, jefuită, ucisă, înşelată sau păcălită de altcineva sau care a fost afectată de un eveniment neplăcut.

Toată lumea este atacată, rănită, înşelată, păcălită şi rănită în timpul vieţii - dacă nu fizic, atunci emoţional. Şi toată lumea este vătămată de evenimente neplăcute. Cu toţii suntem victime, pe alocuri, ale provocărilor şi dificultăţilor vieţii - trăirea vieţii.

Este sănătos din punct de vedere psihologic să recunoaştem suferinţa şi sentimentele de neputinţă care însoţesc astfel de experienţe. Şi totuşi, există acei oameni care se simt victime tot timpul, indiferent de circumstanţele în care se află. Cei care au o mentalitate de victimă sunt mereu victime, cel puţin în propria lor minte. Aceştia îşi menţin o identitate de victimă consecventă şi văd viaţa prin ochelari cu o tentă de victimă perpetuă.

Cunoaştem cu toţii oameni care par să comenteze în mod constant despre o nedreptate care li se face - cum alţii le refuză ceea ce au nevoie, doresc şi merită, îi controlează împotriva voinţei lor şi îi obligă să facă ceea ce nu vor să facă. Sau cum viaţa este împotriva lor şi cum universul este conceput pentru a-i pedepsi, personal. Poate că tu însuţi eşti o persoană care experimentează viaţa în acest fel.

Nici să te simţi o victimă a vieţii, nici să iubeşti pe cineva care este convins că este victima vieţii nu este uşor. Ambele sunt dureroase.

Să luăm în considerare aceste cazuri concrete:

Cazul 1

Mary şi soţul ei, Phil, pleacă în vacanţă. Mary a făcut toate rezervările, dar l-a rugat pe Phil să confirme ora la care va fi preluat taxiul. În dimineaţa în care sunt programaţi să plece, Phil (care cunoaşte ora zborului) menţionează cu nonşalanţă că maşina este confirmată pentru o oră prea târzie pentru a asigura efectuarea zborului. Mary îl întreabă pe Phil dacă a corectat ora, la care el îi răspunde că ea trebuie să fi făcut rezervarea la ora prea târzie, pentru că asta avea compania în jurnalul lor.

Mary este frustrată, confuză şi furioasă. Ca răspuns, ea decide să nu facă nimic în legătură cu ora de preluare a maşinii şi, în schimb, alege să se înfierbânte de furie şi mânie pe soţul ei. Îşi petrece cele trei ore rămase până la sosirea maşinii construind o poveste de victimă în care Phil o controlează şi îi fură vacanţa pe care a rezervat-o, pe care a câştigat-o şi pe care o merită. Din punctul ei de vedere, decizia lui Phil de a nu schimba maşina o face neputincioasă în a obţine ceea ce îşi doreşte. Ea decide să profite de şansa de a păstra ora de preluare aşa cum este, riscând să piardă zborul şi să renunţe la vacanţă - toate acestea pentru a rămâne fidelă identităţii sale de victimă şi pentru a dovedi că soţul ei urmăreşte să-i distrugă fericirea.

Cazul 2

Naraţiunea lui Peter este despre faptul că e mereu controlat de cerinţele altora şi că viaţa lui nu este niciodată a lui pentru a decide. Într-o dimineaţă recentă, fiica sa adultă s-a exprimat că îi este frig în casă (în timp ce purta un tricou) şi l-a întrebat pe Peter dacă ştie vreo modalitate de a ridica temperatura, deoarece părea să nu funcţioneze. Acest lucru l-a făcut pe Peter să intre în plină mentalitate de victimă şi în furia care o însoţeşte.

El era sigur că era controlat în mod intenţionat de fiica sa şi, de asemenea, că acum trebuia să-şi petreacă ziua încercând să găsească o modalitate de a repara sistemul de încălzire pentru ca ea să nu se simtă inconfortabil. Era convins că, dacă nu se ocupa imediat de problema ei, urma sa fie pedepsit, învinuit şi considerat responsabil pentru nefericirea ei.

Era, aşa cum vedea el, o victimă a nevoilor ei, fără niciun cuvânt de spus asupra propriei vieţi. Chiar în ziua precedentă, se certase cu aceeaşi fiică din cauza faptului că fusese nevoit să îi facă curat în cameră pentru că nu o făcea singură şi pentru că era nerecunoscătoare. Ea a răspuns că nu-i pasă dacă era curată camera ei: De aceea nu o făcea, şi că, dacă o făcea, o făcea pentru el însuşi. Peter a ţipat înapoi: "Trebuie să fac totul pentru toată lumea din această casă, iar ceilalţi fac ce vor să facă".

Cazul 3

Lisa nu a avut nicio zi liberă de la serviciu de o lună, în parte din cauza propriei alegeri şi în parte din cauza sezonului aglomerat al companiei. Când, în sfârşit, îi vine ziua liberă mult aşteptată, se trezeşte cu zgomotul ploii pe acoperişul ei. Lisa îşi petrece primele două ore din prima ei zi liberă din ultima lună chinuindu-se cu gânduri despre cum Dumnezeu o pedepseşte mereu, iar universul este împotriva ei. Tot ce îşi dorea era să stea afară pe o pătură. Era prea mult să ceară asta? Evident.

Ce lipseşte

În cazul lui Mary, prietena noastră pe cale să piardă avionul, mentalitatea de victimă provine din incapacitatea sau lipsa de dorinţă de a-şi asuma propriile dorinţe şi nevoi. Indiferent de alegerea proastă pe care a făcut-o soţul ei, Mary a vrut să prindă avionul. Ea voia să se simtă relaxată în drumul ei spre aeroport. Ea voia o vacanţă. De asemenea, îşi dorea un soţ care să se asigure că timpul de preluare a taxiului era potrivit dorinţelor ei. Trei dintre aceste patru dorinţe erau posibile; una nu era posibilă. Dar, în loc să se ocupe de obţinerea a ceea ce dorea, ceea ce ar fi fost la fel de simplu ca şi cum ar fi ridicat telefonul şi ar fi schimbat ora de preluare, ea şi-a folosit energia pentru a se lupta (în mintea ei) cu soţul ei despre motivul pentru care îi făcea acest lucru şi de ce îi lua vacanţa.

În cazul lui Peter, care trebuie să lase totul baltă pentru a corecta răceala fiicei sale adulte şi a-i face curat în cameră pentru că aceasta nu vrea să o facă singură, mentalitatea de victimă este cauzată de un sentiment de neputinţă care nu are legătură cu situaţia în cauză.

Cineva ca Peter începe prin a se simţi neputincios şi apoi proiectează acest sentiment asupra celuilalt, care devine cel care îl lipseşte în mod intenţionat de putere. El nu are capacitatea de a tolera disconfortul fiicei sale fără să se simtă responsabil pentru a-l rezolva. Ceea ce lipseşte, de asemenea, este conştientizarea sau curiozitatea cu privire la rădăcina adevăratei sale neputinţe, neputinţa care exista deja înainte ca el să creeze povestea celui care îl controlează în acel moment. Şi, la fel ca în cazul lui Mary, îi lipseşte capacitatea de a-şi respecta şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru propriile nevoi şi dorinţe, printre care se numără şi aceea de a nu dori să-şi petreacă ziua reparând instalaţia de încălzire.

În cazul Lisei, mentalitatea ei de victimă este un fel de narcisism negativ - adică are convingerea că universul (şi comportamentul celorlalţi) se învârte în jurul ei. Totul se întâmplă pentru, împotriva (mai ales împotriva) şi în raport cu ea. Şi, în acelaşi timp, ea crede că Dumnezeu, şi ceilalţi oameni, împărtăşesc o intenţie primară de a o pedepsi.

Cum să te eliberezi de mentalitatea de victimă

1. Asumă-ţi proprietatea şi responsabilitatea pentru propriile nevoi şi dorinţe. Determină ce îţi doreşti şi ce este important pentru tine. Numeşte-l şi fă ceea ce trebuie să faci pentru a-l realiza - pentru tine. Nu pierde timpul învinovăţind sau supărându-te pe cei care nu vor sau nu au nevoie de aceleaşi lucruri ca şi tine, nu aştepta ca ei să se alăture sau să te ajute să obţii ceea ce vrei. Ocupă-te să ai grijă de ceea ce este important pentru tine şi lasă-i pe ceilalţi deoparte.

2. Exersează să spui "nu". Dacă nu vrei să faci ceva şi nu trebuie (în mod realist) să faci acel lucru, nu-l face. Amintiţi-vă că aveţi voie să aveţi nevoi, la fel ca şi ceilalţi oameni.

3. Nu mai da vina pe nimeni. Când te auzi intrând în poveşti de învinovăţire, fie împotriva altor persoane, a lumii, a vieţii, a oricui... spune-ţi "stop" cu voce tare şi, de fapt, întoarce-ţi atenţia de la gândurile de învinovăţire.

4. Conştientizează rădăcina sentimentului tău de neputinţă. Înainte de a construi următoarea naraţiune despre cine îţi fură puterea, fii curios cu privire la sentimentele de neputinţă care stau la baza acestora şi care preced toate situaţiile.

5. Fii amabil cu tine însuţi. Atunci când dai vina pe univers şi pe viaţă pentru suferinţa ta, nu te ocupi de fapt de suferinţa ta şi nici nu te ajuţi să te simţi mai bine. Prin revendicarea rolului de victimă, îţi intensifici durerea. Cu identitatea de victimă în joc, nu numai că suferi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, dar acum ai adăugat la această suferinţă şi faptul că nu primeşti ceea ce primesc alţii, pentru că eşti blestemat, viaţa şi toţi cei din ea vor să te prindă şi, practic, universul te urăşte. (Te simţi mai bine?)

6. Întoarce-ţi atenţia spre a-i ajuta pe alţii. Când eşti în mentalitatea de victimă, întreaga lume se rezumă la tine şi la durerea ta. Recunoaşte-ţi suferinţa cu bunătate şi apoi gândeşte-te cum poţi ajuta o altă fiinţă. Oricât de contraintuitiv ar fi, cu cât te simţi mai lipsit de ceva, cu atât mai mult ai nevoie să dăruieşti. Oferirea de bunătate este cel mai sigur antidot pentru "Săracul de mine".

7. Practică recunoştinţa. Mentalitatea de victimă te concentrează pe suferinţa ta, mai exact pe ceea ce nu primeşti. Încearcă să-ţi inversezi perspectiva şi să te concentrezi pe ceva care contează pentru tine, de care te bucuri şi pe care chiar "primeşti". Mută-ţi atenţia de la ceea ce îţi lipseşte la ceea ce ai.

8. Scrie o listă cu modalităţile prin care poţi schimba situaţia proastă. Când te simţi ca o victimă, te convingi că nu poţi face nimic pentru a-ţi schimba circumstanţele, dar acest lucru nu este aproape niciodată adevărat. Ocupă-te de modul în care poţi încerca să îmbunătăţeşti situaţia, chiar dacă ţi se pare imposibil.

9. Practică ascultarea empatică. Atunci când îi asculţi pe ceilalţi oameni, încearcă să-i asculţi cu intenţia de a simţi ceea ce spun din interiorul inimii lor. Nu îţi mai concentra atenţia asupra a ceea ce trebuie să faci în legătură cu ceea ce spun, asupra a ceea ce crezi despre ceea ce spun sau asupra a orice altceva care are legătură cu tine. Ascultă ca şi cum ai fi doar urechi care aud, fără să te opui.

10. Practică iertarea. Atunci când joci rolul de victimă, decizi să te agăţi de amărăciune, de furie şi de certitudinea că ai fost nedreptăţit - de multe ori fără să cercetezi care ar fi putut fi intenţia celuilalt. În loc să îţi otrăveşti propria experienţă cu gânduri pline de resentimente, încearcă să practici compasiunea şi înţelegerea faţă de celălalt. Începe un nou obicei: fă din renunţarea la resentimente şi încercarea de a ierta o practică zilnică!

Nu este nimic bun în a trăi ca o victimă, sau cu o victimă, dar cu conştientizare, cu dorinţa de a te schimba şi noi obiceiuri, poţi depăşi această mentalitate. O viaţă trăită cu recunoştinţă şi bunătate este mult mai bună decât una de resentimente şi amărăciune la capătul scurt al băţului universului. Împuternicirea şi autocontrolul sunt la îndemâna oricui, iar cu o nouă atitudine şi noi comportamente, acestea sunt la îndemâna ta. Primul pas este pur şi simplu să decizi că eşti gata să nu mai fii o victimă. Eşti pregătit?