Turcia cere din nou Statelor Unite să îl extrădeze pe Gulen

Ankara a făcut din nou presiuni asupra SUA pentru extrădarea clericului Fethullah Gulen, pe care îl acuză că ar fi fost în spatele puciului eşuat de luna trecută. Guvernul turc şi-a manifestat de asemenea nemulţumirea pentru o aparentă lipsă de suport din partea aliaţilor NATO din UE.
Premierul turc Binali Yildirim.
Premierul turc Binali Yildirim. (Captură Foto)

Premierul turc Binali Yildirim i-a comunicat luni lui John Dunford, şeful Statului Major al SUA, că Washingtonul ar trebui să manifeste o “poziţie clară şi decisă” împotriva loviturii de stat eşuate.

El a repetat faptul că Fethullah Gulen, un cleric musulman autoexilat în SUA şi pe care Ankara îl învinuieşte că ar fi fost în spatele tentativei de lovitură de stat din 15-16 iulie, ar trebui să fie extrădat în Turcia.

Yildirim a declarat generalului american să îl extrădeze “pe liderul grupului terorist Fethullah Gulen şi pe membrii FETO în ţara noastră cât mai curând posibil”, conform unei declaraţii publicate de biroului premierului după întâlnire.

FETO este numele pe care Turcia îl dă presupusei operaţiuni a lui Gulen, Organizaţia Teroristă a lui Fethullah. Clericul este, de asemenea, acuzat că a încercat să construiască un stat paralel în Turcia pentru a prelua puterea într-o zi.

Vizita efectuată în Ankara de John Dunford a avut ca obiectiv calmarea tensiunilor dintre SUA şi Turcia. Înaintea întâlnirii, Dunford a declarat că va condamna în cei mai duri termeni recentul puci eşuat şi va reafirma “importanţa parteneriatului nostru pentru securitatea regională”.

În acelaşi timp, tot luni, Turcia a arestat 11 soldaţi fugari, care au fost suspectaţi de implicare într-un presupus atac asupra hotelului de vacanţă în care era cazat preşedintele Recep Tayyip Erdogan în noaptea puciului. Erdogan a scăpat nevătămat.

Într-un alt episod neelucidat, două avioane de luptă F-16 capturate de rebeli şi-au localizat radarele pe avionul prezidenţial şi pe cele două avioane F-16 care îl însoţeau dar, din motive necunoscute, piloţii rebeli nu au deschis focul.

Diplomat german citat

În cursul zilei de luni, Turcia a convocat un diplomat german după ce Curtea Constituţională a Germaniei a respins o cerere de a difuza printr-o legătură video în direct o serie de discursuri din Turcia în timpul unui miting pro-Erdogan desfăşurat în Germania. Printre politicienii care ar fi trebuit să ia cuvântul era şi Erdogan.

Motivul oferit pentru acea decizie a fost că acele discursuri ar fi putut să încite mulţimile de oameni. Totuşi, decizia Curţii a declanşat un val de nemulţumire în Turcia.

Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al preşedintelui turc, a declarat că mişcarea este inacceptabilă şi reprezintă o încălcare a libertăţii de exprimare şi a dreptului la libera adunare, omiţând totuşi să amintească de raidurile desfăşurate de autorităţile turce asupra jurnaliştilor şi entităţile mass media din opoziţie.

Berlinul a minimalizat importanţa incidentului diplomatic, susţinând că astfel de convocări sunt obişnuite.

Legăturile dintre Germania şi Turcia sunt deja tensionate după ce Parlamentul german a votat recent în favoarea folosirii termenului de genocid pentru masacrul comis de forţele otomane împotriva armenilor în Primul Război Mondial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe