Ultimii cinci ani de criză au lăsat în urmă o Europa sărăcită şi inechitabilă (analiză)

În ultimii cinci ani, ai actualei legislaturi europene, criza economică a schiţat în Uniunea Europeană cea mai extinsă inegalitate de la crearea euro: 26 de milioane de şomeri, 400 de miliarde de euro în intervenţii financiare pentru state, reduceri fără precedent ale cheltuielilor sociale şi 27 de milioane de copii în pericol de sărăcie. În plus, a creat şi silueta unei generaţii pierdute, imigranţi tineri, neîncredere în viitor, tentaţii de protecţionism şi o profundă dezamăgire. Linia de falie dintre Nord şi Sud s-a adâncit, şi acest lucru se va vedea în nivelul ridicat de absenteism şi voturile acordate formaţiunilor politice populiste, indică miercuri o analiză publicată de portalul de ştiri al radioteleviziunii spaniole.

'În aceşti cinci ani nu este vorba de faptul că s-au agravat diferenţele dintre nordul şi sudul Europei, ci s-a deschis o breşă care înainte nu exista. S-a terminat cu convergenţa socială şi de pe piaţa muncii, clădită vreme de decenii întregi. Acum avem o Uniune Europeană cu două viteze', subliniază cercetătorul Ignacio Molina, de la Institutul Elcano din Spania.

Iar Comisia Europeană confirmă existenţa acestei breşe, observând totodată două grupuri: pe de o parte, ţările din nordul şi centrul UE, 'şoimii' triplului A - Austria, Olanda, Luxemburg şi Finlanda, sub conducerea Germaniei şi alături de Belgia şi Franţa. Acestea sunt marile puteri exportatoare, competitive pe piaţă, care reuşesc să economisească şi care acordă împrumuturi. De cealaltă parte se află ţările din sud şi periferice: aşa numitele PIGS - Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania - alături de Estonia, Cipru, Malta, Slovenia şi Slovacia. Cu intervenţii financiare la activ, slab competitive, cu economii bazate pe consumul intern, pline de datorii. 'În întreaga UE, şi mai ales în zona euro, statele membre au experimentat creşterea diferenţelor în ceea ce priveşte locurile de muncă, veniturile, sărăcia, inegalităţile, angajarea tinerilor şi multe alte aspecte importante', arată ultimul raport anual al CE cu privire la situaţia socială şi de pe piaţa forţei de muncă.

Şi lucrurile sunt confirmate de indicatorii economici: între 2008 şi 2013, ţările din Sud şi-au văzut produsul intern brut prăbuşindu-se: de la Grecia, care a pierdut 21,9 %, şi până la Spania, unde acesta a scăzut cu 6%. În tot acest timp, în nord, economiile au crescut: cu 10,7% în cazul Germaniei şi până la 21,7% în Luxemburg. Acelaşi lucru se observă şi la veniturile familiilor: în ţările din nordul şi centrul zonei euro au crescut, chiar dacă au înregistrat un ritm mai lent, iar în statele periferice, veniturile gospodăriilor s-au blocat sau au scăzut. Din 2010, scăderile au fost deosebit de puternice, cu peste 5% în doi ani în Grecia, Spania, Irlanda, Italia, Cipru şi Portugalia.

Cu toate acestea, dacă a fost ceva ce a avut efecte sociale imediate şi a schimbat percepţia între societăţile din nordul şi sudul continentului, aceea a fost breşa şomajului: o diferenţă de la 7% în nord la 17% în sud şi la periferia continentului. În 2007, diferenţa nici nu ajungea la 1,4 puncte procentuale. În plus, falia tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani care nu studiază, nu muncesc şi nici nu capătă niciun fel de formare este încă şi mai mare: aceştia au o pondere de 22% în sud şi de 11% în nord. Iar divergenţele sunt uriaşe dacă este comparat şomajul în rândul tinerilor în Germania (7,8%) cu cel din Spania (54,2%) sau Grecia (58,3%). Comparând regiunile, cifrele devin absolut scandaloase: 66,1% dintre tinerii andaluzi nu-şi găsesc de lucru şi mai puţin de 5% dintre tineri sunt în aceeaşi situaţie în Bavaria.

Comisia Europeană susţine că iluzia unei convergenţe aproape perfecte în zona euro la începutul noului mileniu se explică prin slaba supraveghere financiară şi slaba percepţie a riscului derivat din investiţii, care au dus la finanţări uriaşe la periferie, pentru a compensa greşelile structurale ale economiilor acestor ţări. Criza care a izbucnit în 2008 a dezvăluit astfel divergenţa la scală mare, în parte din cauza procesului lent de distanţare a acestor economii, dar şi din cauza incertitudinii legate de perspectivele de recuperare ale ţărilor din sud.

Criza a presupus şi un punct de referinţă cu privire la evoluţia situaţiei sărăciei şi inegalităţilor. Riscul de sărăcie între europenii apţi de muncă a crescut mai mult în sud şi la periferie, în vreme ce, înainte de criză, inegalităţile afectau mai mult ţările din nord, potrivit raportului Comisiei Europene. Acesta atrage atenţia asupra faptului că unul din patru angajaţi europeni se află în pericol de sărăcie sau excluziune socială, din cauza extinderii contractelor de muncă pe perioadă determinată şi reducerilor salariale. Potrivit unui raport asupra impactului inegalităţii crescânde, comandat de UE, în ţările mediteraneene, inegalitatea creşte mai rapid, şi în special în Italia. În Spania, un raport recent al Fundaţiei caselor de economii (Funcas) arată că, în ultimii cinci ani, în vreme ce a crescut inegalitatea între persoane, breşa dintre regiunile din nordul şi sudul ţării s-a agravat, accentuându-se înapoierea economiilor comunităţilor autonome spaniole Extremadura, Andaluzia, Castilla-La Mancha şi Murcia faţă de cele industrializate şi dinamice, în fruntea cărora se află Ţara Bascilor.

În plus, această dublă viteză a economiilor din zona euro s-a tradus, în termeni politici, în asimetrie: 'ţările din nord s-au transformat în garanţii monedei euro, în calitatea lor de creditori care au impus normele: austeritate cu orice preţ. Ţările salvate financiar şi-au pierdut suveranitatea, i-au predat-o troicii, iar această retorică a creditorilor şi datornicilor a avut un impact social enorm', după cum subliniază profesorul Molina. Rezultatul este cel al unei Europe care nu se înţelege, care împărtăşeşte probleme diferite, se priveşte şi nu se recunoaşte. Sudul nu înţelege de ce Nordul nu acceptă eurobondurile, restructurarea datoriilor şi se teme de inflaţie, iar Nordul consideră că este ferit de asfixia reducerilor, presiunile migratorii din Spania sau Italia sau rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor. 'Din nord vine o viziune calvinistă, potrivit căreia este nedrept din punct de vedere moral să ajuţi state care nu sunt serioase, în vreme ce sudul vede drept foarte rigide politicile din nord, considerând nedrepte datoriile pe care le consideră ilegitime', explică de asemenea profesorul.

Totuşi, în cadrul unei uniuni economice, monetare şi politice, problemele depăşesc frontierele, chiar dacă se încearcă izolarea inelelor cele mai slabe din acest lanţ, la capătul căruia se află tinerii - generaţia falimentului. 'În sud, ori nu au avut şansa de a ajunge la primul loc de muncă, ori l-au pierdut pe cel pe care îl aveau, ori au pierdut din salariu', subliniază expertul de la Institutul Elcano. Dintre europenii care şi-au găsit un loc de muncă în 2013, numai jumătate au reuşit să depăşească riscul sărăciei, astfel că Laszlo Andor, comisarul european pentru locuri de muncă şi afaceri sociale, a ajuns să semnaleze importanţa 'nu numai a creării de locuri de muncă, ci şi a calităţii acestor joburi'.

De când a început criza, ratele ridicate ale şomajului i-au obligat pe tinerii din sudul Europei să emigreze. Este dificil de apreciat sau cuantificat acest fenomen, pentru că Eurostat nu înregistrează mişcările între cetăţenii comunitari, şi fiecare stat în parte îşi elaborează recensămintele. În plus, mulţi nici nu se înregistrează în ţările în care muncesc, ca să nu piardă dreptul la asigurările sociale în statele de origine sau dreptul de a vota la alegerile locale.

În Grecia există date care arată că cifra medicilor care au emigrat s-a mărit de patru ori de la începutul crizei. Pentru prima oară, emigraţia tinerilor nu se mai referă la mână de lucru necalificată, ci la cei foarte bine pregătiţi - medicii specialişti.

În Spania, un studiu realizat de Universitatea la distanţă UNED şi Centrul pentru cercetări ştiinţifice CSIC arată că 700.000 de spanioli au emigrat pe durata crizei, iar majoritatea au plecat mai ales în alte state ale UE, în special în Marea Britanie.

'Emigrarea tinerilor şomeri a provocat tentaţii protecţioniste în ţările care primeau acea mână de lucru', observă de asemenea Molina. 'Îşi apără pieţele forţei de muncă, însă este nedrept. Sunt aceleaşi ţări care au impus reţete de austeritate şi reduceri şi nu pot să încerce să frâneze mobilitatea celor care încearcă să-şi facă un viitor', mai arată specialistul, insistând asupra faptului că această breşă economică şi socială între cele două Europe marcate de criză se va vedea reflectată în alegerile din 25 mai sub forma absenteismului, votului ca sancţiune şi ascensiunii partidelor eurosceptice şi eurofobe.

Potrivit sondajelor de opinie, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani vor fi cei în grupul cărora se va produce, probabil, cel mai ridicat nivel de absenteism (care în 2004 a ajuns la 67% şi la 71% în 2009). Motivele sunt legate în special de faptul că instituţiile europene sunt percepute drept distante, responsabile de măsuri nepopulare. În plus, mulţi dintre aceşti tineri nu înţeleg rolul Parlamentului European şi cred că nu merită votul lor. Chiar executivul comunitar recunoaşte faptul că, dacă făurirea uniunii monetare nu a reuşit să le aducă avantaje tuturor statelor membre şi pare să ducă la divergenţă în loc de convergenţă, 'asta poate submina credibilitatea proiectului european'. Reducerea acestei falii şi câştigarea încrederii tinerilor va fi una dintre marile provocări ale Parlamentului European, format în urma alegerilor din 25 mai, pentru că există o generaţie, cea mai pregătită din istorie, care nu poate aştepta.