Un şef de poliţie distruge iluzia ce învăluia guvernul din China

Când Wang Lijun, fostul şef de poliţie din oraşul provincial Chongqing, din zona central-vestică a Chinei, a intrat, pe 6 februarie, în Consulatul SUA din Chengdu pentru a cere azil, el a înlăturat cortina sub care Partidul Comunist Chinez (PCC) îşi ascundea luptele interne pentru putere. Odată ce acţiunile PCC au fost relevate, unii chinezi au râs în timp ce alţii au devenit serioşi, dar în orice caz vraja a fost ruptă de Wang.

Pentru mulţi chinezi, încercarea lui Wang de dezertare a fost ridicolă, o comedie menită să distreze naţiunea. Celebrul utilizator de Twitter, "Anti", a făcut o glumă pe această temă: "Dacă cineva nu ştie ce dorim, ar putea crede că aşteptăm ca [Steve] Jobs să lanseze iPhone5."

"Astăzi mi-am dat seama că pot deveni dependent de aşteptarea informaţiilor oferite de un om", a scris Anti pe Twitter. El s-a referit la primele 48 de ore când au circulat zvonuri despre fuga lui Wang, dar nimeni nu ştia unde se află.

Utilizatorul de Twitter "avb001" a afirmat: "Wang Lijun m-a făcut să-mi pierd interesul în emisiunile americane de televiziune. Am simţit deodată că regizorii acestor emisiuni TV nu mai sunt la fel de buni".

Aceste tipuri de glume au umplut blogurile în limba chineză, microblogul Weibo şi Twitter.

Cu toate acestea, mulţi chinezi au luat în serios acţiunile lui Wang. Pe 11 februarie, site-ul Epoch Times Demisionaţi din PCC a primit această declaraţie din partea unei familii: "După ce am citit ştirile despre Wang Lijun şi incidentul din Chongqing, am simţit că tot ceea ce ne spune PCC este o minciună şi regretăm foarte mult şi suntem extrem de ruşinaţi de ignoranţa noastră. Acum, toţi membrii familiei noastre vor să renunţe la asocierea cu Partidul".

Distrugerea unei legende

Jurnalistul dizident premiat, Gao Yu, a comparat fuga lui Wang Lijun cu incidentul 9/13. Pe 13 septembrie 1971, Lin Biao, mâna dreaptă a lui Mao în timpul Revoluţiei Culturale, a fugit în Uniunea Sovietică, dar avionul său s-a prăbuşit în Mongolia.

De la începutul Revoluţiei Culturale, Lin a fost întotdeauna alături de Mao şi a devenit un simbol al teoriei lui Mao Zedong pentru o revoluţie continuă. Fuga lui Lin Biao şi moartea sa a spulberat legenda lui Mao Zedong.

Chiar dacă Revoluţia Culturală nu s-a încheiat până la moartea lui Mao, cu cinci ani mai târziu, Mao nu şi-a mai revenit după incidentul cu Lin. Pentru majoritatea chinezilor, Revoluţia Culturală şi epoca lui Mao Zedong s-au încheiat atunci când Lin Biao a murit. În acea zi, Mao a câştigat bătălia, dar a pierdut războiul.

Bo Xilai, ambiţiosul şef de partid din Chongqing, nu este Mao Zedong, iar Wang Lijun nu este Lin Biao. Cu toate acestea, nu ar trebui să subestimăm impactul incidentului din Chongqing.

Bo Xilai şi-a instituit propria marcă, Modelul Chongqing. El a făcut acest lucru împreună cu Wang Lijun, care este şi el un simbol al Modelului Chongqing. Distrugerea lui Wang, fără afectarea imaginii lui Bo şi Modelului său Chongqing, este aproape imposibilă. Şi fără Modelul Chongqing, Bo Xilai nu are nicio valoare.

În mod similar, moştenirea lui Mao Zedong era Revoluţia Culturală, dar Revoluţia Culturală fără Lin Biao era de neconceput.

Majoritatea chinezilor cred că Modelul Chongqing reprezintă ideologia comunistă intransigentă, fie că le place această ideologie sau nu.

În Chengdu, pe 6 februarie, unul dintre simbolurile acestei ideologii au cerşit ajutorul Statelor Unite, care reprezintă ideologia opusă comunismului. Acţiunea lui Wang poate fi paiul care rupe spatele cămilei. Dar cămila nu este Bo Xilai, nici şeful PCC Hu Jintao şi nici premierul Wen Jiabao, ci PCC.

Liderii principali ai PCC nu se pot preface că trădarea lui Wang nu a avut loc. Nici nu pot dezaproba Modelul Chongqing al lui Bo şi Wang. Pentru a face acest lucru, ei ar trebui sa îl acuze în mod oficial pe Bo Xilai, dar o astfel de acuzaţie ar însemna să se acuze şi ei înşişi.

Modelul Chongqing

În ultimii trei ani, Bo Xilai a creat aşa-numitul Model Chongqing pentru a contesta conducerea centrală a Partidului. Modelul Chongqing are două părţi, două campanii: "Intonarea de cântece comuniste" (intonarea de cântece comuniste în stil maoist) şi "Lovirea negrului" (suprimarea criminalităţii).

Bo a vrut să se folosească de aceste campanii pentru a arăta calea pe care PCC ar trebui să o urmeze şi să obţină, în acest fel, un loc permanent în Comitetului Permanent al Biroului Politic - cele nouă persoane care conduc PCC.

Campaniile lui Bo sunt fără precedent. Nici o autoritate locală la nivel de provincie nu a mai iniţiat vreodată o campanie politică, cu atât mai puţin două în acelaşi timp. Iniţierea unei campanii politice este privilegiul şefului de partid. Bo a distrus imaginea liderilor principali. Acesta este, probabil, motivul pentru care Hu Jintao, Wen Jiabao, şi probabil succesorul lui Wen, Li Keqiang, nu s-au dus în Chongqing să susţină campaniile lui Bo.

Independenţă provincială

Chongqing-ul lui Bo Xilai este departe de Zhongnanhai-ul Beijingului, fostul scaun al palatelor imperiale, care este acum centrul puterii PCC şi locul unde sunt amplasate apartamentele şi birourile conducerii partidului. Geografia contează în China, independenţa provinciilor a fost întotdeauna o potenţială problemă pentru centru.

Liderii de partid din Zhongnanhai îşi amintesc fără îndoială cum independenţa provincială a ajutat dinastia Qing şi văd acţiunile lui Bo în lumina acelei poveşti.

În 1900, când dinastia Qing a declarat război ţărilor occidentale, guvernatorii provinciilor din sud-est au refuzat să urmeze ordinul guvernului central şi au semnat un armistiţiu separat, pe care guvernanţii l-au numit "Protecţia reciprocă din sud-estul Chinei."

Acest armistiţiu a deteriorat foarte mult reputaţia Imperiului Qing. Unsprezece ani mai târziu, revolta din Wuchang a contestat dinastie Qing, dar nu a reuşit să o răstoarne. Împăratul a fost forţat să abdice doar datorită declaraţiei de independenţă a celor 14 provincii, care a urmat revoltei.

Cu trei ani în urmă, Bo a întrecut limita prin lansarea unor campanii politice.

El a mai întrecut odată limita în noiembrie 2011, când a organizat exerciţii militare în provincia vecină Sichuan, în timp ce Hu Jintao se afla la reuniunea APEC. De fapt, Bo făcea aluzie la o independenţa militară faţă de partidul central.

Bo a întrecut din nou limita când Wang Lijun se afla în interiorul Consulatului SUA din Chengdu. Autorităţile din Chongqing au trimis 70 de vehicule de poliţie pentru a înconjoura Consulatul. Dar Chengdu este în Sichuan, unde autorităţile din Chongqing nu au nici o competenţă.

Ca o provincie să aplice legea într-o altă provincie este strict interzis în China – dar acest aspect a fost ignorat de primarul din Chongqing până când forţele naţionale din Sichuan, sub comanda directă a Beijingului, au ordonat poliţiei din Chongqing să se retragă.

Dilema Zhongnanhai

În ultimii ani, o maximă bine-cunoscută a PCC a fost că "o politică a Zhongnanhai nu poate trece dincolo de zidurile sale roşii."

Dacă Zhongnanhai binecuvântează ceva, atunci acesta prosperă. Dacă Zhongnanhai pretinde că nimic nu s-a întâmplat, atunci este fatal. De obicei, PCC tinde să ascundă de ochii publicului luptele interne pentru putere. Numai după ce sunt stabilite rezultatele, câştigătorul va anunţa victoria împotriva contrarevoluţionarilor.

De data aceasta însă, situaţia este total diferită. Oricine ar fi vrut să acţioneze împotriva lui Bo Xilai, putea cel mult să-l intimideze pe Bo să renunţe la speranţele pentru un loc în Comitetul Permanent. Anchetarea lui Wang Lijun şi dovezile de corupţie împotriva lui Bo, pe care Wang trebuie să le dezvăluie, au fost menite să forţeze mâna lui Bo.

Dar totul trebuia să aibă loc cu uşile închise. Nimeni, indiferent de care parte se află, nu a visat vreodată trădarea lui Wang Lijun. Actul lui Wang a adus lupta internă pentru putere în centrul atenţiei, atât în China cât şi în străinătate. Rezolvarea în linişte a situaţiei este acum imposibilă.

Iar miza este acum mult mai mare. În absenţa unor alegeri reale, politica din China urmează legea junglei. Orice semn de slăbiciune ar putea însemna sfârşitul unei cariere sau chiar moartea. Acum, slăbiciunea şi puterea sunt arătate lumii.

Pedepsirea lui Bo Xilai nu va fi uşoară. Chiar şi PCC are nevoie de o scuză pentru a pedepsi un membru al Biroului Politic.

Când Mao Zedong şi-a început campania de criticare a lui Lin Biao, el nu s-a legat doar de dezertarea lui Lin, ci şi de "conspiraţia" şi activităţile "anti-partid" ale lui Lin. Critica nu a distrus doar reputaţia lui Lin, dar şi pe cea a lui Mao, deoarece ei nu puteau fi separaţi.

Acum, Zhongnanhai se confruntă cu aceeaşi dilemă. Dacă vor critica "Intonarea de cântece comuniste", ei vor critica istoria PCC şi vor submina legitimitatea PCC.

Dacă Zhongnanhai critică "Lovirea Negrului", atunci PCC va trebui sa îl critice pe Bo Xilai pentru încălcarea legii şi lipsa unui proces echitabil. Dar în ultimii 30 de ani, PCC a iniţiat cel puţin patru campanii "Loviţi cu putere", care au fost, de asemenea, caracterizate de încălcarea legii şi lipsa unui proces echitabil - orice critică la adresa campaniei "Lovirea Negrului" va fi o critică la adresa PCC.

PCC nu îl poate acuza pe Bo de conspiraţie sau că a contestat autorităţile centrale. Dacă ar face acest lucru, asta pur si simplu ar înlătura şi mai mult cortina deschisă de fuga lui Wang Lijun.

Cu o sută de ani în urmă, revolta din Wuchang a început când un soldat a încercat să împiedice un ofiţer sa îl aresteze pe liderului echipei sale. Wang Lijun a fost doar un şef de poliţie. Dar istoria este plină de evenimente mari ca urmare a unor acţiuni aparent banale ale unor oameni inconsecvenţi.