Universitatea "Spiru Haret", iniţiatoarea proiectului de transformare a Fortului 13 Jilava în Memorialul Represiunii Comuniste(interviu)

Fortul 13 Jilava
Fortul 13 Jilava (www.penitenciaruljilava.ro)

Studenţii de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii “”Spiru Haret” au participat la primul proiect studenţesc interdisciplinar Memorial Fortul 13 Jilava şi Muzeul Naţional al Represiunii Comuniste din România. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu studenţii Facultăţii de Agronomie, Secţiunea Peisagistică, precum şi cu colaborarea unor instituţii şi asociaţii româneşti de profil.

Pe site-ul oficial al iniţiativei, numit „Memorial Jilava” apare o prezentare în care se precizează că “proiectul abordează o tematică complexă referitoare la analizarea Fortului 13 Jilava, obiect patrimonial şi memorialistic, parcurgând diferite paliere de studiu în scopul propunerii unei soluţii generale de amenajare. În cadrul unui demers metodologic bazat pe analiza multicriterială, se vor propune abordări interdisciplinare integrate soluţiilor de amenajare finale, atât din punct de vedere arhitectural-urbanistic cât şi peisager.

Un alt scop al acestui proiect îl reprezintă familiarizarea studenţilor cu tipul de participaţionism specific meseriei de arhitect. Astfel se vor realiza ateliere comune alcătuite din studenţi şi îndrumători din domenii complementare, cu scopul creării unor echipe de lucru mixte, interdisciplinare.
Exerciţiul didactic elaborat în şedinţele de atelier poate constitui baza documentară a unui proiect realizabil, fie că studiu de fezabilitate, fie că tematica a unui viitor concurs de specialitate. Punctarea fiecărei etape de studiu din metodologia acestui proiect va ajuta studentul în viitoarea sa lucrare de diploma. În final, în funcţie de calitatea propunerilor valide, proiectul poate genera evenimente ulterioare: expoziţii, publicaţii, participări în cadrul unor conferinţe şi workshop-uri.”

De asemenea, istoricul Marius Oprea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a confimat, pentru Epoch Times, existenţa unui proiect “la Fortul 13 de la Jilava, s-au organizat mai multe întâlniri şi urmează să fie încheiat un protocol şi să se găsească surse de finanţare”.

Marius Oprea a mai adăugat că deocamdată proiectul referitor la transformarea în muzeu a Fortului 13 de la Jilava este abia la început şi va mai dura până se va stabili exact cum se va realiza şi când va fi gata.

“Jilava e poate cel mai potrivit loc pentru un muzeu al comunismului. Acolo au fost făcute amenajări de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, dar mai este nevoie de bani pentru consolidare şi pentru realizarea unui drum de acces pentru vizitatori. Ar putea fi atrase fonduri europene pentru acest proiect”, a precizat Marius Oprea.

În acest context, un reporter Epoch Times a discutat despre iniţiativa transformării Fortului 13 Jilava într-un Memorial al Represiunii Comuniste propusă de studenţii Facultăţii de Arhitectură cu coordonatoarea proiectului prof. dr. Andreea Matache la Universitatea “Spiru Haret”.

Astfel, Andreea Matache a oferit, pentru publicaţia noastră mai multe detalii despre subiect, precizând că mai există un proiect similar şi pentru închisoare de la Râmnicu Sărat pentru care Guvernul a alocat în luna februarie 2013 către IICCMER o parte din fonduri pentru restaurarea acesteia şi transformarea ei într-un Memorial al Victimelor Comunismului.

Epoch Times prezintă cititorilor noştri interviul complet cu prof. dr. Andreea Matache, unul dintre coordonatorii proiectului studenţesc interdisciplinar Fortul 13 Jilava.

***

Reporter Epoch Times: Oferiţi-ne, vă rog, mai multe detalii despre această iniţiată.

Andreea Matache: A fost un proiect pe care l-am iniţiat împreună cu colegul meu Vlad Mitric, având ca subiect la doctorat arhitecţii români care au făcut detenţie politică, şi în acest mod am iniţiat o serie de proiecte, am participat şi la nişte sesiuni Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), dar, din păcate, nu a fost agreat subiectul în acel moment. Sperăm ca pe viitor să devină un subiect de mai mare interes legat de detenţia politică până în 1964.

La facultate am iniţiat cu studenţii, a fost primul proiect de acest gen. Avem în momentul de faţă un alt proiect, tot pe acelaşi subiect, este vorba despre fosta puşcărie politică de la Râmnicu Sărat. Acest proiect de la Jilava, mă refer la Fortul 13, l-am făcut în parteneriat cu studenţii Facultăţii de Agronomie, Secţia Peisagistică.

A fost un proiect în care ne-am propus în primul rând ca studenţii să aibă o anumită apropriere faţă de istoria recentă a României, să fie interesaţi de aceste subiecte şi, pe de altă parte, cum putem să readucem la viaţă nişte spaţii de memorie în primul rând, nişte spaţii care au şi valenţe patrimoniale, cum este cazul Fortului 13 Jilava care din acest punct de vedere anul trecut a fost inclus pe lista monumentelor istorice naţionale.

În cadrul acestui proiect am avut foarte multe dezbateri, foarte mulţi invitaţi. Printre invitaţi s-au numărat şi foarte mulţi foşti deţinuţi politici care au făcut diferite prezentări, au fost şi de la institutele care se ocupă cu acest subiect. De exemplu am avut istorici de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) care le-au vorbit studenţilor despre fenomenul comunismului, am avut de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), a fost şi actorul Dan Puric care a ţinut o prelegere.

Deci am încercat pe de o parte să reabordăm şi stilul de lucru cu studenţii în care ei să fie mult mai activi, mai implicaţi printr-o deschidere mult mai largă asupra acestei tematici, dar şi ca mod de lucru, prin invitaţi. Proiectul şi-a propus să fie unul interdisciplinar şi din acest motiv am adus studenţi de la altă facultate, altă specializare.

Miza proiectului a fost nu numai de iniţiere în acest subiect, dar în primul rând de a crea, cel puţin din punctul nostru de vedere, în urma posibilităţilor noastre, un muzeu al Memoriei Comunismului şi de fapt nu al memoriei, ci al represiunii comuniste, un Muzeu Naţional al Represiunii Comuniste.

Istoricul Marius Oprea de la IICCMER a declarat pentru Epoch Times, referitor la Fortul 13 Jilava, că o posibilitate pentru finanţarea acestui proiect ar fi accesarea fondurilor europene. Prin urmare, proiectul dumneavoastră face parte din planurile IICCMER?

Da, sunt nişte propuneri de asta şi încercăm să-l deschidem evenimentul, să nu fie doar un proiect de arhivă universitară, ci să fie deschis publicului larg. Poate că şi ideile noastre pot la un moment dat să constituie, să se adauge unei baze de informaţii utile în care să putem oferi şi noi o soluţie.

Vă întrebam dacă aţi colaborat cu IICCMER pentru proiectul Fortul 13 Jilava?

Iniţial proiectul a pornit printr-un demers personal. Am făcut un parteneriat şi cu penitenciarul Jilava, dar a fost mai degrabă un proiect de şcoală, un proiect studenţesc în care noi să lansăm această idee şi, în viitor, să ne putem deschide altor parteneriate sau să facem o echipă mai mare sau să fim şi noi cumva incluşi într-o echipă mai mare.

Vrem să aducem publicului la cunoştinţă că există acest potenţial, există un spaţiu. Sunt şi datele legislative, pentru că a fost inclus pe lista monumentelor istorice. Deci este vorba numai de o voinţă până la urmă generală, administrativă, economică şi politică de a-l transforma.

Că tot aţi adus în discuţie problema voinţei politice, a existat recent un proiect de lege legat de înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Capitală care a fost respins prin vot masiv de către deputaţi. Ce părere aveţi despre asta?

Muzeul Comunismului este altceva faţă de Muzeul Represiunii Comuniste. Muzeul Comunismului poate să fie şi un muzeu în care să se vorbească despre perioada regimului comunist sub toate aspectele lui, de la aprozarul din colţ până la cartierul de blocuri.

Da, dar nu credeţi că s-ar putea include şi aspectele represiunii comuniste într-un Muzeu al Comunismului?

Un Muzeu al Represiunii Comuniste este un muzeu care este mai mult decât un memorial. Este un spaţiu practic care, pe de o parte, are şi valenţa comemorativă adresată bineînţeles victimelor comunismului dar, pe de altă parte, poate să fie şi un spaţiu de cercetare, un spaţiu adresat tuturor cercetătorilor, tuturor oamenilor interesaţi de acest subiect, poate să fie un spaţiu interactiv în care vizitatorii să vină, să cunoască şi istoria, să poată să intre cumva şi în această profunzime a locului, dar în acelaşi timp să fie un spaţiu care să se reinventeze de fiecare dată, să fie un spaţiu activ, viu.

Nu neapărat să fie o zonă în care vizitatorii să fie copleşiţi de memoria trecutului şi doar atât. Din ce am mai citit şi eu din memoriile victimelor comunismului, dorinţa lor tocmai nu era de a avea un sentiment de revanşă faţă de ce a fost, ci tocmai de seninătate şi de a depăşi cumva acest moment, dar de a nu uita ce s-a întâmplat acolo, iar Jilava este poate printre zonele în care într-adevăr suferinţa a atins toate formele, alături bineînţeles de penitenciarul de la Piteşti, care la fel cred că a fost o altă zonă a terorii.

Deci dumneavoastră susţineţi ideea numai a acestui proiect Fort 13 Jilava care să fie un fel de testimonial al acelei perioade?

Nu, nu. De aceea v-am şi dat două argumente. Pe de o parte cel cu memorialul şi cu ce înseamnă el, înseamnă o zonă comemorativă şi aici pot fi foarte multe memoriale. Se poate face şi la Râmnicu Sărat şi se pot face memoriale acolo unde într-adevăr a existat o închisoare.

Cum ar fi Memorialul de la Sighet.

Un Muzeu al Represiunii Comuniste este mai mult decât un memorial. Este un spaţiu practic care are şi valenţă comemorativă adresată bineînţeles victimelor comunismului, dar poate să fie şi un spaţiu de cercetare, adresat tuturor cercetătorilor, tuturor oamenilor interesaţi de acest subiect, poate să fie un spaţiu interactiv în care vizitatorii să vină, să cunoască şi istoria, să poată să intre cumva şi în această profunzime a locului.

Exact. Şi un Muzeu al Represiunii Comuniste înseamnă ceva mai mult decât un memorial, în care să existe şi o zonă de cercetare, o arhivă. Deci sunt mai multe componente care practic fac din această funcţiune una mult mai puternică şi cu impact mult mai mare.

Istoricul Dinu C. Giurescu a precizat, pentru Epoch Times, că ar vedea existenţa unei secţiuni speciale, formată din câteva săli, în Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti care să se numească “România în perioada 1948-1989” şi care să includă mai multe aspecte legate de comunism. Care este opinia dumneavoastră despre această idee?

Da, eu cred că un subiect care trebuie tratat în detaliu, nu trebuie generalizat. Adică faptul că noi îl includem într-un subiect atât de deschis mi se pare că deja i se pierde esenţa, ori noi am încercat ca prin acest proiect să tratăm exact istoria locului şi istoria acelei perioade.

Deci asta ne-am propus. Pe de o parte studenţii să înveţe despre istorie. Sunt arhitecţi, iar în general profesiunea de arhitect trebuie să fie eminamente una culturală. Pe de altă parte să putem găsi nişte soluţii la nivelul informaţiilor pe care le avem şi a unui potenţial creativ.

De ce credeţi că în general, pare să existe o înţelegere tacită, mai ales politică, de a nu aborda subiectul comunismului şi ce a însemnat regimul comunist în România, represiunea şi experienţele deţinuţilor politici. Totodată, de ce credeţi că nu există o voinţă politică de a finanţa proiecte în acest sens?

Mi-aţi pus o întrebare mult prea complicată. Îi ştiu răspunsul parţial, dar nu vreau să cad în interpretări. Aş vrea să fiu exactă, aşa că nu cred că sunt în măsură să vă răspund eu la aceste întrebări. Eu cred că evidenţele vorbesc de la sine şi atunci nu mai trebuie să completez acest răspuns.

Vă adresez această întrebare în ideea că timp a fost suficient, respectiv 23 de ani, pentru a aborda şi aloca fonduri pentru proiecte legate de comunismul din România.

Şi gândiţi-vă că şi în ţările est europene, asupra cărora comunismul a avut un impact, tot s-a creat ceva. Tot a existat un muzeu, sunt memoriale, chiar şi în Rusia există şi la ei o întreagă politică de a crea memoriale unde au fost lagăre de muncă, foste închisori. Toate aceste locuri sunt marcate cumva şi practic li se decopertează istoria, adică aceste locuri încep să devină mult mai vizibile şi să spună adevărata lor poveste în faţa opiniei publice.

Deci de ce n-ar putea fi realizat şi la noi acelaşi lucru, având în vedere că regimul comunist este o parte a istoriei României? De ce consideraţi că se evită acest subiect şi nu se doreşte o asumare a trecutului nostru?

Noi de aceea încercăm să lucrăm cu studenţii pe cât mai multe paliere şi subiecte din zona realităţii imediate. Asta ne propunem în această facultate, în Facultatea de Arhitectură a Universităţii Spiru Haret.

Să înţeleg că nu doriţi să comentaţi despre motivele evitării subiectului comunismului în România?

Cred că într-un fel sau altul am comentat, dar nu cred că pot să dau eu sentinţele, de ce. Cred că anumite lucruri nu trebuie să se spună până la capăt sau adevărul întotdeauna trebuie lăsat aşa cu anumită pondere să iasă la lumină. Dar oricum interes există şi este un interes poate în momentul de faţă destul de dezorganizat. Adică sunt foarte multe asociaţii care studiază, se interesează, foarte multe iniţiative.

Chiar discutam cu cei de la penitenciarul Jilava. Ei, prin forţele proprii, au încercat să creeze un fel de spaţiu de vizitare acolo. Fac aceste lucrări cu deţinuţii, curăţă şi au foarte multe grupuri de vizitatori care vin. Sunt fie din foştii deţinuţi politici, familiile acestora, supravieţuitori sau urmaşi, fie de la tot felul de instituţii. Chiar şi copii de liceu au avut. Deci există, iar uşor, uşor eu cred că interesul se deschide în această zonă.

Probabil ar exista şi beneficii turistice, pentru că în alte ţări asemenea proiecte atrag numeroşi turişti.

Bineînţeles. Noi am mai propus, când am mai iniţiat nişte proiecte culturale care v-am spus că n-au fost finanţate, din păcate. Anul trecut la AFCN am iniţiat acest proiect, am vrut să creăm un traseu memorial al siturilor de suferinţă, l-am denumit noi, în care practic să se creeze un circuit în cele mai importante zone de detenţie politică. Şi am picat primii la AFCN anul trecut. Nu am fost foarte convingători.

Veţi propune din nou acest proiect, eventual într-o altă formă sau cu alte argumente?

Sigur că da. Proiecte există, dar poate că nu a fost momentul oportun în care să-l iniţiem.

***

Scurt istoric al închisorii Jilava

La Jilava funcţionează în prezent un penitenciar în care şi-a ispăşit pedeapsa şi fostul premier Adrian Năstase. Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă de la Jilava a fost înfiinţat în 1907, în zona Fortului nr. 13, unul dintre cele 18 forturi construite în perioada 1860-1870 în jurul Capitalei şi care făceau parte din sistemul de apărare circulară a oraşului împotriva atacurilor armatelor turceşti, conform wikipedia.

Regele Carol I a realizat un sistem de apărare în jurul Bucureştiului, format din 36 de forturi şi baterii, iar al 13-lea fort a fost transformat în puşcărie.

În 1907, în penitenciarul Jilava au fost încarceraţi sute de ţărani care au participat la răscoala din primăvara aceluiaşi an. În timpul primului război mondial, fortul Jilava a adăpostit militari închişi pentru că refuzaseră să se prezinte la încorporare sau pentru alte infracţiuni cu caracter militar. Ulterior, acolo au fost aduşi prizonieri de război. Încă din timpul războiului, la Penitenciarul Jilava au fost închişi şi deţinuţi politici.

Din 1940, la Jilava au fost aduşi, pe lângă deţinuţii de drept comun şi cei politici, legionari şi politicieni. Din anul 1966 a fost înfiinţată o secţie pentru “elementele cele mai înrăite şi recalcitrante”, după cum erau consideraţi cei care se împotriveau comuniştilor. Aceştia erau torturaţi, înfometaţi şi umiliţi, iar comuniştii încercau să-i aducă pe “calea cea dreaptă”, adică să renunţe la convingerile proprii şi să adopte idealurile comuniste.

Apoi au fost aduse persoane care au comis infracţiuni contra securităţii statului şi deţinuţi de drept comun recidivişti cărora li se aplica un regim sever.

Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai dure închisori comuniste, a fost declarat monument istoric de grupa A, adică obiectiv de mare importanţă naţională, în 2012, şi urmează să devină un memorial dedicat crimelor comunismului. În acest sens a fost semnat un protocol de colaborare între Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) pentru amenajarea locului respectiv.

Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii Comuniste din România (AFDPR) a avut iniţiativa transformării Fortului 13 în Memorialul Jilava.

"Este deosebit de important ca acest muzeu să se facă mai repede, pentru că, insist cu încăpăţânare, este mult mai important să citim istoria de la făuritorii de istorie şi nu de la istoricii care scriu după dosare. Pentru noi, Fortul 13 înseamnă mai mult decât pentru cei care nu au trecut pe acolo nici măcar să-l viziteze. Noi nu am trăit acolo, ci ne-am târât ca nişte râme pe sub pământ. Nu mai trăim nici măcar 1 din 100 de deţinuţi politici. La nivel de ţară, mai suntem aproximativ 3.000 de deţinuţi politici", a declarat, la semnarea protocolului, Octav Bjoza, preşedintele AFDPR şi fost deţinut politic la Jilava.