UPDATE: "Iliescu judecat pentru sângele vărsat?" -Dosarul Mineriadei va fi redeschis (video)

Ion Iliescu
Ion Iliescu (Epoch Times România)

UPDATE: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat luni decizia procurorului general Tiberiu Niţu de redeschidere a anchetei în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, informează Agerpres.

În baza deciziei luate de ÎCCJ, procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost şef al Şcolii de ofiţeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost şef al Poliţiei Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unităţii de jandarmi 0575 Măgurele) şi Emil Dumitrescu (fost director al Direcţiei Cultură din Ministerul de Interne).

* * *

Dacă până acum Ion Iliescu nu a suportat nicio consecinţă legală nici pentru sângele vărsat la Revoluţie şi nici pentru descinderea minerilor în Bucureşti, în ceea ce priveşte Mineriada, lucrurile s-ar putea schimba.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă luni dacă procurorii pot începe anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, relatează digi24. Dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost redeschis în 5 februarie 2015, după ce procurorul General, Tiberiu Niţu, a infirmat trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente şi a decis redeschiderea urmăririi penale în acest dosar. Înalta Curte urmează să confirme luni, 9 martie, soluţia luată de Tiberiu Niţu, procurorii vor pot trece la treabă.

Reamintim că la mijlocul lui 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat România să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, arătând că ancheta incidentelor violente de la mineriada din 1990 desfăşurată de autorităţile române a fost întârziată şi defectuoasă, încălcându-se dreptul la viaţă şi la un proces echitabil.

Din decizia CEDO reiese că "toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante".

Procurorul care s-a ocupat iniţial de "Dosarul Mineriada" a fost Dan Voinea, care a şi dispus urmărirea penală a 37 persoane, printre care şi Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu, Petre Roman, generalul Chiţac. De asemenea, au mai existat 1.056 de părţi vătămate în dosarul respectiv.

Cu câteva luni înainte de trimiterea dosarului la judecător, Dan Voinea a fost dat afară din echipa care se ocupa de anchetarea cazului şi a fost apoi cercetat disciplinar pentru modul "defectuos" în care a condus ancheta. După opt ani de anchete cazul a fost soluţionat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă cu neînceperea urmăririi penale.

Ion Iliescu - un adevărat comandant paramilitar

Procurorul Dan Voinea a declarat anterior că interesul a fost al grupului de putere condus de fostul preşedinte Ion Iliescu şi ca acesta s-a comportat "ca un adevărat comandant militar", după cum reiese din jurnalul Armatei.

"În 89, au invocat existenţa unor terorişti ca să intervină cu tancuri, acum aveau opoziţie în stradă şi au folosit cuvântul legionar. Iliescu e cel care a creat această idee că există legionari şi găsim acest lucru chiar în jurnalul acţiunilor de luptă. Pe 13 iunie, cei de la Armată au punctat intervenţiile lui Iliescu, care s-a comportat ca un comandant militar. Există acest document", a afirmat Dan Voinea.

Procurorul susţine că persoanele care au incendiat autobuzele erau în înţelegere cu persoane din Armată, fapt ce reiese din probele audio. "Există convorbiri între generalul Diamandescu şi generalul Bâtlan - a existat o înţelegere între ei şi cei care au incendiat. Erau oamenii lor", a adăugat acesta.

Reamintim că în iunie 1990, străzile Bucureştiului erau inundate minerii chemaţi de Ion Iliescu să asigure “ordinea publică”,"tulburată" de studenţii care protestau în Piaţa Universităţii, cerând o ţară liberă de comunism. Înarmaţi cu bâte, răngi şi instigaţi împotriva studenţilor portretizaţi drept duşmani ai ţării, minerii s-au dezlănţuit, rupând cu bătaia tineri, intelectuali, femei şi devastând sediile partidelor istorice.

Mai grav decât sângele care a înroşit caldarâmul Capitalei şi rănile celor striviţi în pumni de mineri a fost faptul că Mineriada a reinstaurat domnia terorii şi a stins speranţa de mai bine în inimile multor tineri, care şi-au văzut ţara rămasă pe mâinile mânjite de sângele ale celor ucişi în decembrie '89 de "teroriştii" apăruţi din senin după ieşirea în balconul CC-ului a lui Ion Iliescu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.