VIDEO VIRAL. Un specialist român în boli infecţioase din SUA, sfaturi utile şi explicaţii despre Covid-19

Medicul român Alexie Ion, specialist în boli infecţioase
Medicul român Alexie Ion, specialist în boli infecţioase (Screenshot)

Medicul român Alexie Ion, specialist în boli infecţioase, plecat de ani buni în Statele Unite, a publicat sâmbătă, pe Facebook, o înregistrare video în care explică diferenţa dintre Covid-19 şi SARS, cum funcţionează noul coronavirus, şi cum poate fi combătut la nivel personal dar şi la nivel de societate.

Important de precizat este că Alexie Ion este medicul care l-a tratat pe fotbalistul Mihai Neşu care rămăsese paralizat după un accident pe teren, iar pentru o scurtă perioadă de timp a fost medicul lui Michael Jackson. Medicul s-a născut la Craiova şi este plecat din România încă din anul 1996, aflându-se actualmente în Las Vegas.

Specialistul român în boli infecţioase a atras atenţia asupra faptului că virusul Wuhan „trăieşte cam 2-3 zile pe suprafeţele neviabile, adică pe mese, pe scaune, unde cineva tuşeşte sau strănută” şi că spre deosebire de SARS, se „multiplică în faringe, la nişte cantităţi imense şi de aceea când lumea strănută sau tuşeşte şi poate chiar şi când vorbeşte, elimină virusul, astfel că şi alte persoane pot fi infectate”.

În ceea ce priveşte dezinfectanţii ce pot fi folosiţi cu succes, medicul menţionează hipocloritul sau clorul din comerţ folosit ca înălbitor de rufe, sau apa oxigenată.

În mesajul său, medicul precizează că există trei soluţii de combatere a epidemiei, dar că cea mai eficientă ar fi cea care presupune ca oamenii să rămână în case pentru o perioadă de timp, împiedicând astfel răspândirea bolii.

Redăm în cele ce urmează sfaturile şi explicaţiile oferite de medicul Alexie Ion în înregistrarea video:

„Vreau să fac câteva comentarii despre acest coronavirus Covid-19. [...] În primul rând, virusul trăieşte cam 2-3 zile pe suprafeţele neviabile, adică pe mese, pe scaune, unde cineva tuşeşte sau strănută. În aceste 2-3 zile, de pe aceste suprafeţe virusul poate să fie contactat de alţi oameni, punând mâna pe suprafeţele respective, după aceea dusă la nas sau la gură şi pacientul se infectează.

Numărul doi - virusul când este tuşit sau strănutat poate trăi în aer 2-3 ore, dar în acest moment oamenii de ştiinţă nu sunt siguri dacă această cantitate de virus care pluteşte în aer este infectivă sau nu.

Părerea mea este că, dacă sunt foarte mulţi virioni, foarte multe virusuri în aer, pacienţii se pot îmbolnăvi şi, de aceea, doctorii în spitale şi personalul medical trebuie să aibă măşti când au grijă de pacienţii infectaţi.

Numărul trei - sunt nişte confuzii în România despre ce dezinfectanţi se pot folosi ca să omoare acest virus şi mai ales despre alcool. Alcoolul în concentraţie de 70% sau mai mare omoară virusul. E normal că, dacă cineva vrea să bea vodcă sau whisky, probabil concentraţia nu e de 70% şi atunci nu e folositor şi poate chiar şi omorî pacientul, din cauza intoxicaţiei cu alcool.

Acum, cel mai bun dezinfectant este hipocloritul cu care albiţi rufele. Îl puteţi cumpăra din magazin iar cel din România are, în general, o concentraţie de 5%. Cumpăraţi un litru şi mai adăugaţi 9 litri de apă şi diluaţi la concentraţia de 0,5 la sută şi în câteva minute toate virusurile vor fi moarte.

A treia metodă de distrugere a virusului este cea cu apă oxigenată, cu o concentraţie de 1 la sută.

Ce s-a întâmplat, de ce avem această epidemie? La început, acesta fiind un coronavirus, acest virus a fost extrapolat la virusurile Sars şi Mers, care au fost tot coronavirusuri şi au făcut epidemii în anii trecuţi.

Virusul SARS a făcut o scurtă epidemie şi au murit vreo 800 de oameni dar diferenţa imensă dintre virusul SARS şi virusul Covid-19 este că SARS-ul nu se multiplica în nazo-faringe. El trebuia să ajungă în plămâni pentru a se multiplica şi în momentul în care ajungea în plămâni şi se multiplica şi îmbolnăvea pacientul, acesta începea să aibă imediat simptome de boală. Deci, pacientul ajungea foarte repede la doctor, era izolat, şi nu răspândea mult boala pentru că în faringe nu era. Deci când tuşea la început sau strănuta, nu răspândea virusul.

Acum, Covid-ul ăsta este foarte diferit. El se multiplică foarte mult în faringe, la nişte cantităţi imense şi de aceea când lumea strănută sau tuşeşte şi poate chiar şi când vorbeşte, elimină virusul, astfel că şi alte persoane pot fi infectate.

Aceasta este cauza pentru care acest virus a scăpat de sub control. Toţi epidemiologii şi toţi oamenii de ştiinţă au crezut că dacă e tot un coronavirus la fel ca şi SARS se va comporta la fel şi nu şi-au dat seama că, înainte ca pacientul să dezvolte simptomele de boală, el deja avea o cantitate foarte mare în nazo-faringe şi răspândea virusul la foarte multă lume. Când deja începea să aibă simptome de boală, era deja prea târziu pentru că pacientul infectase deja foarte mulţi oameni.

Pentru acest motiv, pentru că virusul este în cantităţi mari în faringe, este bine ca oamenii să îşi clătească gura cu apă la fiecare 10-15 minute, apoi să înghită apa, pentru că în stomac este foarte mult suc gastric cu aciditate mare şi omoară toţi viruşii. Dacă pacientul nu îşi clăteşte gura cu apă, îi dă timp virusului să se multiplice în nazo-faringe şi acesta, încet, va cădea în plămâni, provocând pneumonie. Pacienţii bătrâni şi cei cu probleme de sănătate vor muri, aşa cum se întâmplă în Italia.

O chestiune foarte importantă este oprirea epidemiei. Există trei variante cu care poate fi oprită.

Una e varianta din Italia. Aţi văzut ce s-a întâmplat în Italia: măsurile au fost luate dar foarte târziu. De fapt, nimeni nu se aştepta ca acest virus să fie aşa de problematic.

A doua variantă să se testeze pe toată lumea dintr-o ţară, sau dintr-un oraş de unde vrem să eliminăm epidemia. Cei pozitivi să fie izolaţi şi separaţi de cei negativi, şi toţi să stea în carantină 14 zile. Dar acest lucru este aproape imposibil de realizat, însă, pentru că nu putem testa 20 de milioane de români.

Dar există varianta a treia, care ar putea fi una puţin dureroasă, dar este singura care poate ajuta. Aceea ca oamenii să-şi închipuie că-şi iau o vacanţă de Paşte mai înainte, de două săptămâni, să stea toată lumea în casă, cu mici excepţii, din fiecare casă cineva să poată ieşi o dată sau de două ori pe săptămână să facă aprovizionarea. Cel mai bine ar fi să iasă o dată pentru cele 2 săptămâni şi restul să stea în casă. În momentul în care o persoană începe să aibă simptomul de boală trebuie testată imediat. Dacă testul este pozitiv, atunci aceasta trebuie izolată în afara familiei.

Românii trebuie să îşi asume riscul: ori şi-l asumă stând în casă şi împiedicând astfel răspândirea virusului, ori fac ce au făcut italienii sau alte ţări unde virusul s-a răspândit foarte mult şi acum nu mai poate fi controlat. Problema nu poate fi rezolvată fără nişte riscuri foarte mari şi populaţia trebuie să decidă ce risc îşi asumă”.

Vă invităm să urmăriţi materialul video