Vizita lui Geoană la SOV, scoasă de la naftalină. Fostul prezidenţiabil ridică o întrebare

Interesantă nu este vizita la Sorin Ovidiu Vîntu ci cine a avut interesul să urmărească un candidat la prezidenţiale, susţine Mircea Geoană, audiat luni în Parlament.
Palatul Parlamentului, Ediţia III-a Forumului Bucharest 2014. În  imagine, Mircea Geoană,Preşedinte Aspen România
Palatul Parlamentului, Ediţia III-a Forumului Bucharest 2014. În imagine, Mircea Geoană,Preşedinte Aspen România (Epoch Times România)

Depunctat de electorat la prezidenţialele din 2009 după ce s-a aflat că s-a întâlnit, la miez de noapte, cu Sorin Ovidiu Vîntu, fostul prezidenţiabil PSD, Mircea Geoană, a explicat luni în comisia parlamentară pentru anchetarea alegerilor din 2009 că vizita sa la SOV a fost folosită mai degrabă ca un pretext, mult mai interesant fiind cine a avut interesul să urmărească un candidat la prezidenţiale, relatează Agerpres.

Reamintim că Geoană a fost convocat luni din nou de comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, comisie înfiinţată după ce jurnalistul Dan Andronic, titular a două dosare penale, a acreditat ideea implicării serviciilor şi DNA.

Prezent aşadar în comisie, în calitate de audiat, Geoană i-a invitat pe senatorii şi deputaţii membri ai respectivului să cerceteze cine a făcut poze şi cine "l-a filat".

Întrebat de deputatul PMP Robert Turcescu dacă vizita sa la Vîntu din ajunul alegerilor a dus la pierderea acestora, Geoană a răspuns: "Este o comisie cu privire la rezultatul alegerilor din 2009, nu pe ceea ce se uită sociologii, ce s-a întâmplat."

În replică, Turcescu a susţinut că este treaba parlamentarilor ce se face cu această comisie. Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne