Vlad Plahotniuc, noul preşedinte al PDM. Ponta prezent la inaugurare

După demisia lui Marian Lupu, în 10 decembrie, din funcţia de preşedinte al Partidului Democrat, această funcţia a fost preluată sâmbătă de Vlad Plahotniuc, cu votul unanim al tuturor preşedinţilor organizaţiilor raionale de partid.
Victor Ponta îl felicită pe Vlad Plahotniuc cu funcţia de preşedinte PD
Victor Ponta îl felicită pe Vlad Plahotniuc cu funcţia de preşedinte PD (unimedia.md)

Partidul Democrat din Moldova a convocat sâmbătă 24 decembrie, congresul partidului pentru a concluziona rezultatele formaţiunii în ultimii ani. Fostul preşedinte PD, Marian Lupu a reamintit că în momentul alegerii sale în fruntea partidului, în vara anului 2009, partidul era într-o situaţie grea, luptând pentru revenirea în Parlament, pe când astăzi acesta ar fi principala forţă de guvernare la nivel naţional şi principala forţă în administraţia publică locală.

La finalul discursului, Marian Lupu şi-a exprimat încrederea că democraţii vor alege persoana potrivită pentru a-i urma în funcţie. Potrivit unui comunicat al fracţiunii, pentru următorii 4 ani, noul lider PD a fost votat, în unanimitate, Vlad Plahotniuc

În discursul său, Plahotniuc şi-a expus viziunea despre PDM, considerându-l a fi un partid „care livrează rezultate concrete, care duce lucrurile până la capăt, un partid al acţiunii”. Menţionăm că delegaţii democraţi l-au ales pe actualul prim-ministru, Pavel Filip în funcţia prim-vicepreşedinte al PDM, deţinută până acum de Plahotniuc.

„A venit momentul ca PD să vină cu o nouă modalitate de a face politică, condiţionată tocmai de schimbările pe care oamenii le cer. M-am gândit foarte mult la cum ar trebui să ne poziţionăm noi pe scena politică şi ce ar trebui să facem pentru a mări numărul de sustinatori ai partidului.

Cel mai bun loc, pe care PDM-ul trebuie să-l ocupe ca să fie aproape de oameni, nu este pe scena politică, nu este în lumina reflectoarelor unde fiecare partid îşi joacă rolul şi aşteaptă apoi aplauzele. Nu pe scena politicii trebuie să ne înghesuim noi de rând cu alte partide, dar trebuie odata să coborâm între oameni, să nu-i mai privim de sus, căci asta e marea greşeală care ţine partidele departe de oameni!”, a menţionat Plahotniuc în discursul său după ce a fost votat.

Din cauza ceţei şi ţinând cont de problemele avute de Rogozin în drumul său spre Chişinău, fostul prim-ministr al României, Victor Ponta, a specificat că a venit cu maşina, pentru a fi sigur că ajunge. Acesta a ţinut şi un discurs, declarând că este alături de PD, iar la prezidenţiale l-ar fi votat pe Marian Lupu, dacă ar fi avut şi el cetăţenia Moldovei, regretând că nu o are. Totodată, Ponta a ţinut să-l felicite şi pe Vlad Plahotniuc „pentru tot ceea ce face” pentru Moldova.

„Cred că România nu trebuie să vă dea sfaturi, lecţii. Trebuie să învăţaţi din lecţiile Românei. Vreau să aveţi un Guvern care iubeşte Moldova. Îl felicit pe domnul Filip pentru că are o muncă grea. Aţi reuşit să treceţi peste toate încercările în acest an. PDM trebuie să fie singurul partid din Moldova care guvernează pentru oameni. Vreau să îl felicit pe domnul Vlad Plahotniuc şi să-i urez succes pentru tot ceea ce va face”, a menţionat Ponta, sfătuindu-i pe guvernanţi să nu-i asculte pe cei din afară, ci să facă ei cum ştiu mai bine lucrurile în Moldova.