Vladimir Filat nu renunţă la remanierile din Guvern: cel puţin cinci miniştri trebuie să părăsească Guvernul

Presedintele PLDM, Vlad Filat. (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times
23.02.2012

În luna iulie 2011, prim-ministrul Vlad Filat a venit cu o adresare către cetăţeni. Premierul a vorbit despre blocajul pe care-l întâmpină în Guvern şi necesitatea de a opera careva remanieri de cadre în Executiv. Această idee, însă nu l-a părăsit şi ieri a anunţat că remanierile vor avea lor.

„Dacă e să vorbim despre remanieri, cel puţin cinci miniştri trebuie să părăsească Guvernul, inclusiv şi reprezentanţi ai Partidului Liberal Democrat... Trebuie să facem ordine şi acest lucru nu este necesar pentru ca să-mi satisfac orgoliul, ci pentru a îmbunătăţi activitatea Guvernului”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat.

Potrivit Publika.TV, premierul a mai precizat: „Marţi dimineaţa aveam pregătit demersul pentru solicitatarea destituirii din funcţie a unui ministru. Nu am făcut acest lucru chiar dacă am avut motive suficiente. Trebuia sa aleg, să continui să menţin această atmosferă pentru a alege preşedintele ţării sau să tensionez situaţia”.

În timp ce Filat doreşte să ceară demisia unor miniştri care nu-şi onorează obligaţiunile, Mihai Ghimpu crede că miniştrii care reprezintă PL în Guvern îşi fac bine treaba.

Astfel liderul PL a explicat: "În aceşti 5 s-a inclus şi pe el? Aici iar cineva umblă cu mâţa-n sac. Vorbeşte în public fără ca să discute cu noi asta. Dl Filat n-a venit niciodată la Consiliu să ne vorbească despre asta, dar vorbeşte în public. Noi avem acord unde este scris că niciun ministru nu poate fi revocat fără acordul partidului din care face parte. Şi eu pot să spun că mie nu-mi place cum îşi face treaba premierul, preşedintele, dar noi avem acord".

Mai mult ca atât, Ghimpu a spus indignat: "Miniştrii noştri îşi fac bine treaba. Pentru prima dată oamenii simt că drumurile sunt reparate, deci Ministerul Transporturilor lucrează, la ecologie sunt proiecte, se construiesc apeducte, tot e bine, la Ministerul Tineretului şi Sportului, reieşind din bugetul care îl are se descurcă. Chiar avem mai mulţi campioni. De Ministerul Apărării nici nu mai spun. Cine nu-şi face bine treaba atunci?... Eu aseară am auzit că el ieri avea ordinul de demitere a unui ministru. Păi, să înţeleg că şi eu într-o zi pot să mă trezesc că nu mai sunt deputat, sau cum?".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor