Ziua Mondială a Sănătăţii "sărbătorită" de SANITAS prin pichete la ministere

(Arhiva) Pichetare , protest la Ministerul Sănătăţii organizat de Federaţia SANITAS, iunie 2014
(Arhiva) Pichetare , protest la Ministerul Sănătăţii organizat de Federaţia SANITAS, iunie 2014 (Epoch Times România)
Loredana Diacu
06.04.2015

Marţi, 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii, Federaţia SANI­TAS va picheta Ministerul Sănă­tă­ţii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, pentru a atrage atenţia asupra problemelor din sistemul sa­nitar românesc şi în semn de nemulţumire faţă de modul în care autorităţile au ales să nu respecte acordurile şi înţelegerile cu sindicatele. Pichetele sunt programate să se desfăşoare în intervalul orar 10 - 12.

"Ca urmare a nemulţumirilor evidente semnalate din toate judeţele ţării privind nerespectarea acordurilor şi a înţelegerilor stabilite cu Sanitas, de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, dar şi ca urmare a apariţiei unui nou contract-cadru care nu bugetează corespunzător spitalele publice, Consiliul Naţional Sanitas a hotărât ca în perioada imediat următoare să declanşeze acţiuni de protest constante la nivel local, manifestări care vor culmina în data de 7 aprilie cu o mişcare de protest la Bucureşti, ce va viza sediul Min. Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor.", informează un comunicat de presă al SANITAS.

Principale revendicări ale angajaţilor din sistemul de sănătate, asistenţă socială şi medico-socială sunt: Creşterea veniturilor tuturor salariaţilor, elaborarea regulamentelor de sporuri, modificarea Legii nr. 284/2010 cu corectarea inechităţilor cauzate de suprapunerile claselor de salarizare şi, nu în ultimul rând, alocarea unui procent mai mare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru spitalele publice.

La pichetele organizate în faţa celor trei ministere vor participa sindicalişti din Capitală cât şi din alte oraşe ale ţării:

"Vrem să atragem atenţia asupra faptului că spitalele publice sînt dirijate în mod intenţionat prin subfinanţare astfel incit locul lor să fie luat de spitalele private. Am solicitat o finanţare reală a spitalelor publice şi acest lucru se poate realiza prin creşterea nivelului de finanţare de la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate către bugetul sănătăţii. În urmă cu 15 ani, nivelul de finanţare era de aproximativ 60% şi în prezent este de 30% în condiţiile în care numărul pacienţilor a crescut. De asemenea, am solicitat finanţarea tuturor programelor de sănătate pentru pa­cienţii neasiguraţi din bugetul Ministerului Sănătăţii şi creşterea nivelului de decontare a serviciilor medicale în spitalele publice la nivelul de piaţă al costurilor. Pe 7 aprilie 2014, Federaţia SANITAS a semnat cu Ministerul Sănătăţii un acord şi nu s-a rezolvat nimic într-un an de zile. Am avut întîlniri cu toţi factorii de decizie, am suspendat acţiunile de protest anul trecut şi ne-am ales doar cu promisiuni fără acoperire“, a declarat Doina Fănica, liderul SANITAS - Filiala Argeş, pentru curierul.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor