Adriean Videanu: Are dreptate Sorin Frunzăverde când spune că nu vor mai fi bani pentru pensii şi salarii

Colegiul Naţional Director PDL. În imagine, Adriean Videanu, declaraţii de presă
Colegiul Naţional Director PDL. În imagine, Adriean Videanu, declaraţii de presă (Epoch Times România)

Fostul ministru al Economiei în perioada Guvernului Boc, Adriean Videanu a afirmat, miercuri, că este de acord cu declaraţiile vicepreşedintelui PNL, Sorin Frunzăverde, potrivit cărora bugetul naţional este mult sub limită şi că nu crede că există bani pentru a putea plăti următoarea tranşă de rambursare a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi nici bani pentru pensii şi salarii.

Democrat-liberalul a adăugat că români vor simţi, din păcate, pe pielea lor acest lucru, în luna iunie, iulie când nu vor mai exista bani de la bugetul de stat pentru pensii şi salarii.

"Vreau să vă spun că Sorin Frunzăverde are dreptate, o să vedeţi în iunie, iulie ce se va întâmpla cu România", a precizat Adriean Videanu, după şedinţa Colegiului Director al PDL.

Aflat la Reşiţa marţi, la şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a avertizat că bugetul naţional este mult sub limită şi că nu crede că există bani pentru a putea plăti următoarea tranşă de rambursare a împrumutului de la FMI.

Mai mult, liderul liberal, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a adăugat: ”Dacă vom plăti salariile şi pensiile, să fim fericiţi”.

Printre altele, în şedinţa de la Reşiţa s-au aprobat bugetele instituţiilor şi serviciilor publice de sub autoritatea forului judeţean sau finanţate de către acesta, pentru anul 2013, însă, înainte ca bugetele să fie supuse votului, consilierul Nicolae Ştefănescu a declarat că ar dori să afle părerea şefilor instituţiilor respective, dacă banii alocaţi sunt suficienţi.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a precizat: „Nu văd sensul acestei întrebări. Ştim cu toţii că banii nu ajung, dar acestea sunt posibilităţile. În acest moment, situaţia naţională bugetară este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie. Dacă vom plăti salariile şi pensiile, să fim fericiţi! În aceste condiţii, întrebarea dumneavoastră, domnule Ştefănescu, este retorică”.

Ponta îl contrazice pe Frunzăverde: Avem bani pentru pensii, salarii şi FMI

Aflat miercuri în şedinţa de Guvern, premierul Victor Ponta l-a contrazis pe preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, precizând că Guvernul dispune de banii pentru salarii şi pensii, precum şi pentru FMI.

Liderul USL a adăugat ironic că poate banii de salarii vor fi tăiaţi chiar de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, unde ”oamenii vor la TV”.

”Primul ministru, ministrul de Finanţe, ministrul Bugetului, guvernatorul Băncii Naţionale, FMI, Banca Mondială, nu reprezentăm nimic în faţa presei dacă iese, dimineaţa, seara, un domn, pe la Reşiţa şi-şi dă cu părerea. Eu cred că mai există şi există cea mai mare parte a presei la standardele profesionale necesare. Vreau să vă prezint cum stăm cu returnarea datoriei către FMI şi către Comisia Europeană. Stăm foarte bine, în sensul în care 3,8 miliarde trebuie returnate de către BNR, iar BNR poate acoperi acest lucru. Noi, anul acesta avem 993 de milioane, din care am plătit deja 128. Ceilalţi bani sunt în buget”, a declarat premierul.

Şeful Executivului a subliniat că obligaţia către FMI va fi îndeplinită şi că toţi banii vor fi daţi înapoi.

”Avem banii de pensii, avem banii de salarii , poate n-o să-i mai avem la Consiliul Judeţean Caraş, poate-i tăiem de acolo. Căci văd că-i dăm degeaba că oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor. Dar în restul ţării avem bani. Mesaje de acest gen cred că sunt iresponsabile şi îmi doresc ca din partea presei, ori de câte ori aveţi nevoie, să apelaţi la cei responsabili de această ţară”, a mai precizat Victor Ponta.

Sorin Frunzăverde rectifică: N-am spus că s-ar putea să nu avem bani de pensii şi salarii

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, i-a replicat premierului Victor Ponta că ar fi trebuit să verifice întâi ce a declarat despre bugetul de stat, înainte de a avea o "reacţie tranşantă".

"Discuţia vizavi de pensii şi salarii a avut loc ieri (marţi - n.e.) în contextul unei dezbateri în consiliul judeţean. Ea a fost prezentată trunchiat şi scoasă din context. Eu am spus un singur lucru: că prioritatea pentru această guvernare este plata pensiilor şi salariilor", a precizat Frunzăverde, care a apreciat că declaraţia sa a fost interpretată în sensul că "s-ar putea să nu avem bani de pensii şi salarii", ceea ce este eronat.

Vicepreşedintele PNL a precizat că s-a referit la faptul că situaţia bugetului naţional este "dramatică" şi "să fim fericiţi dacă putem plăti pensiile şi salariile şi să achităm tranşele la FMI".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne