Ateneul Român: "Maeştrii - Despre Muzică şi alte nimicuri", cu Dan Grigore şi Angela Gheorghiu

Soprana română, Angela Gheorghiu.
Soprana română, Angela Gheorghiu. (DIETER NAGL / AFP / Getty Images)
Liviu Şerbănescu
03.04.2013

În Sala Mare a Ateneului Român din Bucureşti, pianistul Dan Grigore şi invitaţii săi, soprana Angela Gheorghiu şi actorii Ion Caramitru şi Victor Rebengiuc, vor susţine concertul-spectacol "Maeştrii - Despre Muzică şi alte nimicuri", sâmbătă, de la ora 18.00.

În plus, printre artiştii care vor urca pe scena Ateneului la concertul-spectacol "Maeştrii - Despre Muzică şi alte nimicuri" se află şi Marina Constantinescu, Medeea Marinescu, Andrei Vieru şi Mihai Brâncoveanu.

"Doar prin idei rodite de către o educaţie de substanţă se poate construi şi consolida o civilizaţie. Dar ideile nu rodesc la rândul lor valori autentice decât dacă sunt hrănite de solul puternic al Credinţei. Doar Credinţa, Idealul nasc valori cu care să putem construi pacea, chiar şi cea interioară. O civilizaţie ce nu ajunge la valori nu-şi poate găsi Pacea şi nu ne poate oferi decât consolări materiale şi o eternă amânare a mântuirii noastre personale", a precizat pianistul Dan Grigore.

Pentru cei interesaţi, biletele de intrare la acest spectacol se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului Român şi din reţeaua Eventim (www.eventim.ro), la următoarele categorii de preţ: categoria I - 200 de lei, categoria II - 150 de lei, categoria III - 90 de lei, categoria IV - 100 de lei şi categoria V - 50 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor