Candidatura lui Medvedev pentru funcţia de premier, examinată de deputaţii ruşi pe 8 mai (revista presei)

Dimitri Medvedev.
Dimitri Medvedev. (IVAN SEKRETAREV / AFP / Getty Images)

Deputaţii comunişti şi cei din partidul Rusia Justă (centru-stânga) intenţionează să voteze împotriva candidaturii lui Dmitri Medvedev pentru postul de premier, la şedinţa extraordinară a Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, care va avea loc pe 8 mai, la o zi după învestirea preşedintelui ales Vladimir Putin, scrie Izvestia în ediţia de luni.

Votul comuniştilor nu va fi neapărat împotriva premierului, ci va evidenţia neîncrederea faţă de politica promovată de peste zece ani în Rusia, a declarat prim-vicepreşedintele comitetului central al Partidului Comunist, Ivan Melnikov. Formaţiunea nu-şi va schimba poziţia nici dacă vreun membru comunist va fi optat în guvern sau va fi numit în postul de guvernator, mai precizează Izvestia.

Deputatul Rusiei Juste Ghennadi Gudkov a afirmat că formaţiunea sa va lua o decizie finală după tradiţionalele consultări pe care candidatul la postul de premier le are cu partidele parlamentare. 'Dacă ne va spune că va conduce (partidul de guvernământ) 'Rusia Unită', nu văd ce sens ar avea să-l susţinem. Dar dacă va afirma că vrea un guvern de coaliţie, care să asigure anumite reforme (...), de ce nu l-am susţine?', a spus Gudkov.Votul negativ al celor două partide nu va periclita candidatura lui Medvedev, dat fiind faptul că Rusia Unită deţine majoritatea simplă neceseră validării premierului. În plus, liberal-democraţii lui Vladimir Jirinovski susţin puterea în asemenea cazuri.

Un alt subiect în atenţia presei ruse este rugăciunea în masă oficiată duminică la Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova, la care au participat aproximativ 65.000 de persoane. Potrivit Rossiiskaia Gazeta, credincioşii s-au rugat la îndemnul patriarhului Kirill pentru 'repararea' sacrilegiului reprezentat de o 'rugăciune punk' anti-Putin interpretată de o trupă feminină în catedrală, în luna februarie. Femeile sunt arestate.

Nezavisimaia Gazeta relatează că patriarhul Kirill a ieşit din lăcaş şi a ţinut o predică. 'Ne-am confruntat cu un atac al prigonitorilor, incomparabil cu ce a fost în trecut, dar se propune ca profanarea, blasfemia să fie considerate ca manifestări legale ale libertăţii umane, care trebuie apărate de societatea contemporană', a deplorat înaltul ierarh. Potrivit Moskovski Komsomoleţ, oamenii au înconjurat Catedrala Iisus Mântuitorul, după care s-au rugat 'pentru sfânta Rusie'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe