China furioasă pe faptul că Rusia vinde rachete Klub Vietnamului

Rachetă rusească 3M54 Klub.
Rachetă rusească 3M54 Klub. (Captură Foto)
Andrei Popescu
04.06.2015

Site-ul american de ştiri militare Strategy Page a publicat un articol în 31 mai, intitulat “Submarine: China se opune achiziţionării de rachete Klub”, care susţinea că Beijing-ul a depus plângeri Rusiei, Vietnamului şi Statelor Unite după ce Moscova a fost de acord să vândă Vietnamului 50 de rachete 3M54 Klub cu lansare de pe submarine, conform site-ului chinez Global Times.

Raportul publicat de Strategy Page a susţinut că, deşi Rusia şi Vietnamul au încercat să muşamalizeze acordul, 28 de rachete Klub deja au fost livrate Vietnamului. China este îngrijorată în special deoarece racheta Klub poate fi folosită şi pentru lovirea de ţinte terestre. Articolul a susţinut că submarinele din India, Algeria şi Vietnam folosesc în prezent rachetele, considerate foarte eficiente, în ciuda problemelor anterioare înfruntate de această rachetă în testările Indiei din 2007.

Racheta Klub cântăreşte 2 tone, are un focos de 200 de kilograme şi este lansată printr-un tub de torpilă de 533 mm de pe submarine, conform raportului. Versiunea anti-navă a rachetei are o rază de 300 km şi poate atinge o viteză de până la 3.000 km pe oră în ultimul minut al traiectoriei sale. Cu un focos de 400 kg, versiunea rachetei pentru atacuri terestre nu are o viteză ridicată în ultimul stadiu traiectoriei sale, mai susţine raportul celor de la Strategy Page.

Racheta îşi măreşte viteza în ultimele 15 minute ale apropierii sale de ţintă, pe care le parcurge în 30 de secunde, iar croaziera se face la numai 30 de metri altitudine , făcând-o dificil de detectat şi interceptat, mai arată raportul.

În prezent, China nu dispune de o apărare efectivă împotriva rachetei Klub, acesta fiind un motiv foarte probabil pentru nemulţumirile manifestate de Beijing faţă de acordul încheiat de Rusia, conform site-ului Want China Times.

Rusia a fost de acord să vândă Vietnamului în 2009 şase submarine din clasa Kilo, ceea ce a provocat o altă reacţie dură din partea Beijing-ului, mai susţine Strategy Page.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor