Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, că în fiecare zi, în Dubai, sunt 100.000 de români în vacanţă şi că, din acest motiv, este normal ca dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor din Dubai, din Abu Dhabi, să fie modificată, în acord cu aşteptările românilor.
“Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal ca dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor, din Dubai, din Abu Dhabi, trebuie modificată, ca să fim cu aşteptarea românilor.
Acum 20 de ani în Dubai veneau doi români, între timp vin 100.000. Nu-i normal să reaşezăm lucrurile ? În alte părţi ale lumii nu mai merg, acolo retragem din personal”, a precizat Ciolacu, citat de News.ro.
De asemenea, prim-ministrul a afirmat că legea prevede reorganizarea ministerului în integralitatea sa.