Conducerea PNL discută situaţiile liberalilor cu probleme în justiţie

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Epoch Times România)

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat luni că în şedinţa conducerii partidului se va discuta şi despre "situaţiile mai delicate" ale colegilor cu probleme în justiţie, relatează Agerpres.

Întrebată, înainte de începerea şedinţei, dacă în cazul lui Sorin Frunzăverde, aflat sub control judiciar într-o anchetă DNA, conducerea va decide sancţionarea acestuia, Gorghiu a declarat că "statutul se va aplica":

"Vom discuta şi să ştiţi că în absolut orice fel de caz statutul se va aplica. Şi în cazul domniei sale. Vom face o discuţie chiar acum în şedinţă despre toate situaţiile mai delicate pe care PNL le are", a declarat Gorghiu.

La întrebarea dacă în cazul celor condamnaţi de o instanţă se va aplica măsura suspendării din partid sau aceştia vor rămâne doar cu sancţiunea pierderii funcţiilor, Alina Gorghiu a declarat că o decizie în acest sens nu se va lua în şedinţa de astăzi, această discuţie ţinând de competenţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC).

"Vor fi mai multe propuneri. Cu siguranţă votul va decide în favoarea fie a retroactivării acestor dispoziţii, fie a unor norme tranzitorii. Nu aş putea să vă spun acum care va fi hotărârea Consiliului Naţional de Coordonare", a declarat copreşedintele PNL.

Reamintim că, pe 16 martie, Biroul Permanent Naţional al PNL a decis o serie de modificări ale statutului partitului, stabilindu-se ca liberalii arestaţi preventiv să fie suspendaţi din funcţie, iar cei condamnaţi definitiv să fie excluşi din PNL.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne