Consiliul Europei sprijină adoptarea agendei legislative menite să dezvolte democraţia în R. Moldova

Parlamentul Republicii Moldova, Chişinău
Parlamentul Republicii Moldova, Chişinău (Epoch Times România)

Consiliul Europei sprijină adoptarea agendei legislative menite să dezvolte democraţia în Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de Secretarul General adjunct al Consiliului Europei Gabriela Battaini-Dragoni în cadrul întrevederii cu Preşedintele Parlamentului Igor Corman.

Igor Corman şi Gabriela Battaini-Dragoni au discutat despre priorităţile de cooperare a Republicii Moldova cu Consiliul Europei, inclusiv în cadrul APCE, perfecţionarea cadrului legislativ intern în contextul integrării europene a ţării noastre, evoluţiile din Republica Moldova şi din regiune.

Preşedintele Parlamentului a menţionat că lansarea la Chişinău a „Planului de acţiuni privind susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova”, elaborat de Consiliul Europei, va ajuta ţara noastră să continue implementarea reformelor pentru a îmbunătăţi nivelul de trai a cetăţenilor. „Contăm şi în continuare pe sprijinul Consiliului Europei în avansarea reformelor interne, ceea ce va facilita realizarea angajamentelor asumate şi integrarea europeană a ţării noastre. Procesul de integrare europeană a creat un mediu favorabil pentru transformările democratice în domeniul justiţiei, drepturilor omului, statului de drept”, a precizat şeful Legislativ.

Oficialii au mai discutat despre situaţia din UTA Găgăuzia şi importanţa măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului Nistru.

Secretarul General adjunct al Consiliului Europei Gabriella Battaini-Dragoni efectuează o vizită de lucru la Chişinău, în perioada 13-14 martie 2014, notează Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe