Corina Creţu, audiată cu uşile închise în Comisiile reunite pentru afaceri europene

Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, audierea Corinei Creţu, Comisar European
Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, audierea Corinei Creţu, Comisar European (Epoch Times România)

Europarlamentarul PSD Corina Creţu este audiată în prezent cu uşile închise în Comisiile reunite pentru afaceri europene. La audieri a fost prezent pentru 30 de minute şi premierul Victor Ponta.

„Sunt convinsă că va fi o dezbatere constructivă în legătură cu acest portofoliu (Politici Regionale). Sunt prezentă aici în calitate de comisar european desemnat pentru Politici Regionale şi e o mare plăcere şi onoare”, a declarat Corina Creţu înainte de audieri, conform Mediafax.

După ce a părăsit sala, Victor Ponta a anunţat că numele discutate pentru a o înlocui pe Corina Creţu în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European sunt Ioan Mircea Pascu, Victor Boştinaru şi Cătălin Ivan, dar că se va stabili abia după ce „postul va fi eliberat oficial”, informează Hotnews.

Corina Creţu este europarlamentar din anul 2009, iar în 2014 a fost aleasă vicepreşedinte al Parlamentului European, din partea grupului Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne