Cristian Diaconescu: Nu îl voi menaja pe Ponta în cursa pentru Cotroceni

Andrei Pricopie
18.06.2014

alte articole

Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu. (ANDREAS SOLARO / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
18.06.2014

Prezidenţiabilul PMP Cristian Diaconescu a declarat marţi seară, la postul B1 TV, că este periculos ca o formaţiune precum PSD să preia toată puterea din România, adăugând că nu îl va menaja pe contra-candidatul său Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni.

„În România nu sunt personaje politice periculoase. Ponta e foarte grăbit în a avea control, în a avea un anume gen de autoritate, destul de neatent la ce se întâmplă în jur. E un tip dinamic, într-adevăr. Este un tip activ”, a declarat Diaconescu.

Întrebat dacă este periculos ca premierul Victor Ponta să ajungă preşedintele României, Cristian Diaconescu a replicat: „Nu Ponta în sine, cât ideea că o singură formaţiune de acest tip, condusă de un grup care după părerea mea nici macar nu seamănă cu ceea ce era PSD la un moment dat, să aibă toată puterea în România. Aş încerca să mă opun ca orice fel de partid politic, pe o democraţie fragedă ca a noastră, într-un context regional cu presiuni de tot felul din foarte multe direcţii, să îşi încredinţeze sistemul democratic românesc într-o singură unitate frâiele. Trebuie să existe un echilibru cât mai bine conturat. Un echilibru activ şi pozitiv, nu confruntaţional, dar un echilibru trebuie să existe”.

În ceea ce priveşte viitoarea luptă politică cu Victor Ponta, prezidenţiabilul PMP a afirmat că premierul este conştient de faptul că nu va fi menajat de acesta.

„Eu cred că domnul Ponta nu îşi face dânsul iluzii că aş merge cu menajamente în ceea ce îl priveşte. Sunt absolut convins că avem nevoie de o anumită rigoare şi de transmiterea unui mesaj de alt fel cetăţenilor. Asta nu înseamnă lipsă de combatitivitate, nici pe departe, asta nu înseamnă să nu spun direct în faţă - nu ai experienţă, nu te acceptă nimeni din exterior, vei avea o problemă să reprezinţi cu demnitate România”, a subliniat Cristian Diaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor