Criza elenă: Un nou proiect va fi prezentat liderilor zonei euro pentru a evita Grexitul

Premierul grec Alexis Tsipras.
Premierul grec Alexis Tsipras. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.07.2015

Un nou proiect de compromis pentru a menţine Grecia în zona euro a fost pus pe masa negocierilor de către cancelarul german Angela Merkel, liderul francez Francois Hollande, premierul elen Alexis Tsipras şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Acest proiect va fi prezentat liderilor din zona euro în vederea aprobării, a declarat luni o sursă apropiată discuţiilor, conform AFP.

Tsipras a declarat duminică că un acord cu creditorii internaţionali ai ţării este posibil dacă toate părţile lucrează împreună.

“Putem ajunge la un acord dacă toate părţile doresc acest lucru”, a susţinut premierul elen, adăugând că el este pregătit pentru un “compromis cinstit” asupra planurilor Greciei legate de ajustarea taxelor şi reformarea sistemului de pensii.

Miniştrii din zona euro presează Grecia să aplice reforme economice, incluzând creşteri ale taxelor şi reduceri ale pensiilor, pentru ca ţara puternic îndatorată să primească un al treilea program de salvare financiara în valoare de aproximativ 82-86 miliarde de euro, potrivit documentului oficial al Eurogrupului transmis duminică liderilor statelor membre ale zonei euro.

În acelaşi document se mai arată că în cazul în care eşuează negocierile în privinţa acordului, Greciei i s-ar putea propune să părăsească temporar zona euro, “cu posibilitatea restructurării datoriei sale”.

Tsipras a prezentat creditorilor Greciei propriul său set de propuneri în 7 iulie, pentru a evita o ieşire din zona euro.

După criza economică din 2009, Atena a primit din partea creditorilor săi două pachete de salvare financiară în 2010 şi 2012, cu valoare totală de 240 miliarde de euro. În schimbul acelor bani, Atena a trebuit să aplice măsuri dure de austeritate care au declanşat o puternică nemulţumire în rândul populaţiei.

Grecia a ratat deja termenul limită pentru a rambursa 1,6 miliarde de euro datoraţi Fondului Monetar Internaţional, devenind astfel prima ţară dezvoltată ce nu poate restitui un împrumut al FMI. Mai mult, Atena are impus un nou termen limită – în 20 iulie – când ar trebui să plătească 3,5 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor