Curtea Constituţională înclină balanţa către USL: Referendumul organizat în mai multe zile este legal

Magistraţi ai Curţii Constituţionale la Palatul Cotroceni
Magistraţi ai Curţii Constituţionale la Palatul Cotroceni (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
25.07.2012

În motivarea deciziei prin care au respins contestaţia PDL pe modificarea Legii referendumului, judecătorii Curţii Constituţionale precizează că legiuitorul poate reglementa, în cazuri excepţionale, organizarea referendumului în mai multe zile, pentru a asigura o mai mare participare la vot.

În motivarea Curţii, care a fost publicată încă de marţi seară în "Monitorul Oficial", este prezentată argumentaţia pentru care a fost respinsă contestaţia PDL privind extinderea intervalului de vot de la 12 la 16 ore.

"Aşadar, deşi regula este ca referendumul să se desfăşoare într-o singură zi, în cazuri excepţionale, pentru a se asigura o mai mare participare la vot, legiuitorul poate reglementa şi în sensul ca referendumul să se desfăşoare pe parcusul mai multor zile", se precizează în motivarea judecătorilor Curţii Constituţionale.

Curtea trece în revistă cele trei tipuri de referendumuri organizate în România, în baza Legii referendumului nr. 3/2000.

Astfel, se aminteşte referendumul pentru revizuirea Constituţiei care a avut loc în anul 2003 şi care s-a desfăşurat pe parcursul a doua zile - 18 şi 19 octombrie.

Totodată, sunt amintite atât referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea preşedintelui, cât şi cele două referendumuri "cu privire la probleme de interes naţional" - din 25 noiembrie 2007 şi din 22 noiembrie 2009.

Curtea aminteşte şi de hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003 în care a statuat că, "prin stabilirea desfăşurării referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei în două zile, în loc de o singură zi, nu este afectat interesul general al desfăşurării în bune condiţii a referendumului, printr-o prezenţă cât mai mare la urne şi nu sunt încălcate dispoziţiile art. 147, alin. 3 din Constituţie (devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art 151, alin. 3 - s.n.), care stabilesc că organizarea referendumului se face în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire".

De asemenea, în motivarea judecătorilor CC se precizează că, prin raportarea celor expuse la situaţia referendumului de demitere a preşedintelui, legea fundamentală "nu dispune nici expres, nici implicit cu privire la un anumit interval orar de desfăşurare a referendumului pentru demiterea preşedintelui României".

"Prevederea sau modificarea acestui interval este de competenţa exclusivă a legiuitorului, numai acesta fiind cel îndreptăţit (...) să reglementeze organizarea şi desfăşurarea prin lege organică a referendumului", se menţionează în motivarea CCR.

Judecătorii mai susţin că extinderea intervalului orar pentru votare la referendum "nu este, prin urmare, contrară principiului constituţional al statului de drept, ci, din contră, creează condiţiile necesare pentru că poporul român să-şi poată exprima voinţa suverană".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor