Deţinutul Adrian Năstase asmute electoratul anti-Băsescu împotriva lui Crin

Loredana Diacu
06.04.2014

alte articole

Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)
Loredana Diacu
06.04.2014

Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare pentru luare de mită şi şantaj, a acordat sâmbătă, în premieră naţională de la "internarea" la Jilava, un interviu în exclusivitate postului Antena 3.

Cu mai puţin de două luni înainte de europarlamentare, când lupta pe eletoratul anti-Băsescu este în toi , fostul mentor al premierului şi fost preşedinte al PSD, a făcut declaraţii "incendiare" despre ruperea USL-ului şi despre "negocierile" dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu.

Ruperea USL a fost o greşeală şi principalul vinovat ar fi Crin Antonescu, a opinat fostul conducător al PSD.

"A fost o eroare de strategie, inclusiv în ceea de priveşte momentul ales. Determinant pare să fi fost interesul personal al lui Crin Antonescu, legat de candidatura la prezidenţiale. Dovedit şi de încercarea de "mutare" a partidului la PPE, prin schimbarea ideologiei partidului. La fel cum a procedat Băsescu în 2005. În plus, nu trebuie ignorate informaţiile recente referitoare la negocierile cu Traian Băsescu, nedezminţite de nicio parte", a comentat Adrian Năstase în interviul acordat Antenei 3.

Adrian Năstase a adăugat că Antonescu este unul din artizanii alegerii lui Traian Băsescu în 2004, acesta fiind complice şi la manipularea "lacrimilor" lui Băsescu. (trimitere la momentului când Băsescu a izbucnit în lacrimi la anunţul retragerii lui Teodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni, pe motivul unei stări de sănătate precare. Adversarii lui Băsescu au acuzat că lacrimile lui Băsescu au fost doar o strategie pentru a îşi atrage simpatia electoratului, pe care ar fi vrut sa îl impresioneze cu "sensibilitatea lui" - n.r.).

"Domnul Antonescu are o problemă pe care o înţeleg. Dânsul a fost unul din artizanii alegerii lui Băsescu la prezidenţialele din 2004. Din acest motiv are o responsabilitate pentru un deceniu de haos, dezbinare, crize repetate, sărăcie şi izolare internaţională care au afectat viaţa românilor. Încearcă să se justifice prin teoria 'am ales răul cel mai mic'. Prin opţiunile de acum dovedeşte însă că a ales şi continua să aleagă răul, pur si simplu. În ceea ce priveşte manipularea din 2004, îi aduc aminte că a fost complice şi la manipularea 'lacrimilor' lui Băsescu şi la acuzaţiile de fraudă electorală dovedite mincinoase de la prezidenţiale", a declarat Năstase, şi el candidat la prezidenţialele din 2004, în urma unei campanii electorate finanaţate în parte cu bani obţinuţi prin luare de mită şi şantaj din taxele strânse la concursul „Trofeul Calităţii”, motiv pentru care fostul premier a făcut închisoare opt luni.

Năstase a mai adăugat că şansele lui Crin Antonescu de a ajunge la Cotroceni par a fi minime şi este foarte posibil ca acesta să nu mai fie prima opţiune nici măcar pentru partidul său:

"La acest moment şansele domnului Antonescu par a fi minime. Ideea că dreapta se va uni pentru a-l susţine în turul doi la prezidenţiale pare a fi problematică. În plus s-a putea să nu fie prima opţiune nici în interiorul partidului. Sunt de acord că bătălia la prezidenţiale se va da paradoxal nu între stânga şi dreapta, ci între cei care doresc continuarea regimului Băsescu şi cei care doresc schimbarea acestuia. Din nefericire pentru el, Crin Antonescu a ales să nu mai fie în tabăra anti-Băsescu", a mai spus fostul premier.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor