Dragnea, acuzat de minciună cu consecinţe internaţionale. Cîţu: Statul român ar putea fi dat în judecată

Liviu Dragnea a plagiat de la israelieni numele programului Start-up Nation, acest plagiat al său putând costa România un proces, avertizează senatorul PNL Florin Cîţu.
Florin Cîţu(PNL),
Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Senatorul PNL Florin Cîţu îl acuză pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de o "minciună" care nu afectează doar România ci are şi implicaţii internaţionale, mai exact cu Israelul, ţară al cărei susţinător se prezintă Dragnea a fi. Potrivit lui Cîţu, Dragnea şi "gaşca" lui au furat titlul programului Start-up Nation şi l-au prezentat ca pe o iniţiativă proprie. Dragnea ar fi fost avertizat de israelieni să nu folosească acest titlu căci este marcă înregistrată însă a mers mai departe cu proiectul.

"Astăzi despre una dintre cele mai mari minciuni ale lui Liviu Dragnea. Această minciună nu afectează doar România. Are implicaţii internaţionale. Fix cu ţara a cărui mare susţinător, în mod ipocrit, se prezintă a fi Liviu Dragnea. Vorbim de Israel!

O mare iniţiativă a lui Dragnea este cel mai ordinar plagiat. Este vorba despre “Start-up Nation”.

Dragnea şi gaşca lui stau mai prost cu cartea. Au furat titlul acestui program şi l-au prezentat ca pe o iniţiativă a marelui dictator. Pe lângă eşecul total al acestui program, estimat de mine din prima clipă (dovadă că se vând proiectele pe OLX), România se confruntă acum şi cu altă problemă majoră.

Prezent în conferinţa OCDE (organizaţie de prestigiu Liviule în care nu mai intrăm din cauza ta) de la Paris, am aflat de la Eugene Kandel CEO Start - up Nation central Israel, că deşi a fost avertizat să nu folosească acest titlu pentru că este o marcă înregistrată, Liviu a mers înainte cu proiectul", susţine, pe Facebook, senatorul PNL.

Potrivit senatorului PNL, israelienii sunt supăraţi şi în acelaşi timp foarte îngrijoraţi că eşecul lamentabil al Start-up Nation din România poate fi asociat programului lor care are un succes internaţional recunoscut aşa că au somat în nenumărate rânduri România să nu mai folosim acest brand înregistrat. Cum Dragnea nu s-a conformat, statul se poate alege cu un proces.

"Vă ataşez o înregistrare din conferinţa în care ni se spune foarte clar şi răspicat să nu folosim acest brand.

Din ce am înţeles Start-up Nation din Israel intenţionează să acţioneze statul român în judecată. Cine plăteşte pentru toate tâmpeniile lui Liviu Dragnea? Noi plătim.

Ce fel de apărător al statului Israel se proclamă Liviu Dragnea dacă face aşa ceva?

Câte lucruri din programul de guvernare sunt copiate după ureche fără ca statul român să fi cerut drept de autor?", adaugă senatorul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne