Explozii şi avioane militare neidentificate în Tripoli

Râul Abu Ali trece printre două  cartiere - unul alawit şi altul sunit - din Tripoli, iunie 2012
Râul Abu Ali trece printre două  cartiere - unul alawit şi altul sunit - din Tripoli, iunie 2012 (JOSEPH EID / AFP / GettyImages)
P. P.
18.08.2014

Avioane militare neidentificate au zburat peste Tripoli, capitala Libiei, luni dimineaţă, unde rezidenţii au auzit mai multe explozii puternice, relatează Reuters.

Avioanele au atacat zone în care grupări militare se confruntă de peste o lună, potrivit presei libiene. Se crede că niciuna dintre grupări nu deţin avioane militare.

Rezidenţii din Tripoli au anunţat că au auzit mai multe explozii, dar cauza lor este neclară.

Miliţiile din oraşul Misrata şi luptătorii aliaţi din oraşul vestic Zintan s-au confruntat duminică, în unele părţi ale capitalei libiene.

La trei ani de la căderea regimului lui Gaddafi, eforturile fragile ale Libiei către democraţie au degenerat într-un război civil care a adus ţara în pragul haosului. Cele 30 de zile de conflict deschis, în Tripoli şi Benghazi, au polarizat mai mult facţiunile politice şi aliaţii lor militari.

Guvernul libian nu are o armată naţională funcţională şi nu are aproape niciun control asupra capitalei. Majoritatea oficialilor lucrează din Tobruk, în estul ţării, unde s-a înfiinţat un nou parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor