Felipe al VI-lea, noul rege al Spaniei, depune jurământul

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei. (STR / AFP / Getty Images)

Noul rege al Spaniei, Felipe al VI-lea, care a urcat pe tron în urma abdicării tatălui său, a devenit în dimineaţa zilei de joi comandant al forţelor armate spaniole, după ce tatăl său, regele Juan Carlos i-a înmânat banderola comandantului.

Ceremonia a avut loc în prezenţa ministrului spaniol al apărării, Pedro Morenes şi a conducerii corpurilor armatei spaniole, relatează Agerpres, după ceremonie regele, însoţit de regina Letizia, s-a îndreptat către Congresul Deputaţilor, unde va începe ceremonia solemnă de depunere a jurământului şi proclamare în funcţia de şef al statului.

La ceremonie vor lua parte în jur de 700 de membri ai legislativului spaniol, guvernului, etc. şi peste 100 de oaspeţi speciali. Conform royalcentral.co.uk, la festivităţi nu iau parte alte capete încoronate din alte ţări.

Ceremonia va fi una austeră, fără trăsuri aurite, demnitari străini sau alte forme de fast, având în vedere perioada de recesiune economică pe care o traversează ţara.

Felipe Juan Pablo Alfonso de Todos los Santos de Borbon y de Grecia, căruia i se adăugă titlurile de Prinţ de Asturias, Prinţ de Viana, Prinţ de Girona, Duce de Montblanc, Conte de Cervera şi Lord de Balaguer preia tronul Spaniei la două săptămâni după ce tatăl său, regele Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani şi-a anunţat abdicarea.

Felipe al VI-lea moşteneşte un mandat greu, având sarcina de a îmbunătăţi imaginea unei monarhii discreditate de scandalurile de corupţie ce au implicat Casa Regală, infanta Cristina şi soţul său fiind acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani. După anunţul de abdicare a regelui, considerat cândva cel mai popular monarh european, Spania a cunoscut un val de proteste anti-monarhie şi pro-instaurare a unui regim republican, câteva mii de cetăţeni ai ţării cerând un referendum prin care să se decidă forma de guvernământ.

Casa Regală speră însă că Felipe va putea curăţa imaginea monarhiei afectată de scandalul în care a fost implicată Cristina şi că va deveni, în timp, un monarh la fel de bun şi de îndrăgit precum a fost tatăl său, cel care a transformat regimul dictatorial instalat de Franco într-unul bazat pe consens şi pe înţelegerea naţională, redându-le astfel spaniolilor, conform El Mundo "istoria, cultura şi tradiţia lor".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe