Finală de vis în turneul de la Dubai: Djokovic - Federer

Tenismanul sârb Novak Djokovic şi elveţianul Roger  Federer.
Tenismanul sârb Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer. (Clive Brunskill / Getty Images)

Finala ediţiei din acest an a turneului masculin de tenis de la Dubai, dotat cu premii totale în valoare 2.082.605 dolari, se va disputa între primii doi jucători ai lumii, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer.

Djokovic, liderul clasamentului ATP şi principalul favorit al competiţiei, a trecut vineri în semifinale, cu 6-0, 5-7, 6-4, de cehul Tomas Berdych, iar acum visează să câştige pentru a cincea oară trofeul pus în joc la Dubai, după ce a mai reuşit această performanţă în 2009, 2010, 2011 şi 2013.

Federer, numărul 2 mondial, are la rândul său în palmares şapte succese la Dubai (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2012 şi 2014). El a trecut în penultimul act de croatul Borna Coric, de care a dispus cu 6-2, 6-1, după mai puţin de o oră de joc, iar acum va disputa a noua sa finală la turneul din Emiratele Arabe Unite.

Novak Djokovic şi Roger Federer s-au întâlnit până în prezent de 36 de ori, elveţianul reuşind să câştige 19 partide, în timp ce sârbul a ieşit victorios de pe teren în 17 rânduri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport