Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Manuel Barroso, din nou ţinta unui scandal

José Manuel Barroso, fostul preşedinte al Comisiei Europene.
José Manuel Barroso, fostul preşedinte al Comisiei Europene. (Captură Foto)

Au existat temeri legate de întâlnirea dintre José Manuel Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene care lucrează acum pentru banca Goldman Sachs, şi un oficial al Uniunii Europene la Bruxelles.

Angajarea lui Barroso la banca de investiţii americană Goldman Sachs în 2016 a provocat tărăboi, iar acum, fostul preşedinte al Comisiei Europene ajunge din nou în lumina reflectoarelor.

Se ridică semne de întrebare după publicarea unei scrisori care confirmă că Barroso s-a întâlnit singur cu actualul vicepreşedinte al Comisiei Europene, Jyrki Katainen, într-un hotel din Bruxelles în octombrie 2017, în timpul întâlnirii cei doi aparent discutând “în mare parte despre comerţ şi apărare”, potrivit Euronews.

“La 24 de ore după acea întâlnire, vicepreşedintele Katainen a publicat, în conformitate cu procedurile şi prevederile privind transparenţa, detalii ale acestei întâlniri”, a declarat reporterilor Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

“Această întâlnire a avut loc la 36 de luni după retragerea fostului preşedinte, limita fiind de 18 la acea vreme”.

În scrisoarea adresată Observatorului European pentru Corporaţii, care analizează lobbying-ul, Katainen a susţinut: “De regulă nu iau note la întâlniri şi nu am făcut-o nici la această întâlnire. Din aceste motive, nu există niciun document privind acest eveniment”.

Observatorul susţine că modul în care a avut loc întâlnire ridică unele întrebări.

“Preşedintele Juncker a instruit fiecare angajat al Comisiei Europene – şi, în interpretarea noastră, trebuie să fie incluşi în mod evident şi comisarii – să îl trateze pe Barroso ca pe un lobbyst”, a afirmat Margarida Silva de la Observator pentru Euronews.

“Şi aceasta înseamnă că trebuie să fii foarte atent în ceea ce priveşte reputaţia instituţiilor atunci când faci un astfel de lucru. Nu cred că modul în care a abordat Katainen această întâlnire a fost unul foarte neinspirat: să se întâlnească singur cu el într-un hotel”.

Un nou cod privind comportamentul demnitarilor a intrat în vigoare luna trecută şi înseamnă că membrii care vor pleca din Comisia Europeană trebuie să aştepte 2 ani – în loc de 18 luni – înainte să se angajeze din nou.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe