Geoană neagă că îşi face campanie pe spatele NATO: Am câştigat poziţia pe persoană fizică. Nu-ţi dă job-ul de pomană

Mircea Geoană
Mircea Geoană (Facebook/mircea.geoana)

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a negat, duminică, la Digi 24, acuzaţiile că s-ar folosi de poziţia sa în cadrul alianţei militare pentru a-şi face campanie pentru alegerile prezidenţiale, susţinând că este tot mai înclinat să revină pe scena politică din România după încheierea mandatului său în NATO.

“Şi acum vorbim pe un ton puţin mai relaxat. Credeţi că cineva de la NATO stă să intre în jocul acesta penibil pe care unii de acasă încearcă să-l joace pe această zonă? Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Dacă lumea mă apreciază, mă apreciază pentru cine sunt, pentru ceea ce am făcut în viaţa mea şi dacă, după ce voi termina job-ul de la NATO, am să mă hotărăsc, cum sunt tot mai înclinat să o fac, să revin şi să slujesc ţara mea aşa cum am făcut-o toată viaţa, acel lucru îl voi face la momentul potrivit, în condiţii perfect transparente şi fără niciun fel de ambiguitate”, a precizat Geoană.

Mai mult, Geoană a afirmat că a ajuns numărul doi în NATO pentru că este foarte bun la ceea ce face şi pentru că lumea îl apreciază:

“Mi-a făcut foarte bine detoxul de la politică. Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi, apropo, eu sunt primul din est care ocupă un job de conducere la vârful NATO. Ok. Deci, eu când mă duc şi vorbesc cu oamenii din România şi încerc să-i liniştesc că sunt preocupaţi, din poziţia de la NATO fac campanie sau îmi fac datoria de lider al NATO şi de cetăţean român? Atunci când mă duc şi spun că e nevoie să investim în Armata română, că trebuie să ne facem datoria, este o chestiune de campanie politică sau o obligaţie a unui lider politic care a văzut şi ştie multe în această carieră lungă pe care am avut-o?”.

De asemenea, Geoană a transmis că România are o mare nevoie de afirmare euroatlantică, adăugând că nu este greşit să discute despre problemele din ţara noastră în condiţiile în care aceasta se confruntă cu “prea multă corupţie”:

“Sunt singurul lider politic activ din România care am fost martor ocular şi am contribuit şi la parteneriatul strategic cu Statele Unite, şi la intrarea în NATO, am ridicat steagul României, am încheiat negocierile la UE şi eu am crezut ca mulţi alţii că, odată cu integrarea euroatlantică, drumul către prosperitate, respect pentru România şi o viaţă prosperă pentru toţi românii se va întâmpla aproape natural. M-am înşelat. A venit clipa să spunem că România are nevoie de afirmare euroatlantică, trebuie să fim în centrul acestei operaţiuni, şi n-am să încetez să vorbesc despre ţara mea, pentru ţara mea şi despre valorile occidentale, democraţie, libertate şi domnia legii. Este ceva greşit să vorbeşti despre domnia legii ca valoare fundamentală a NATO atunci când vezi încă prea multă corupţie în ţara ta? Este o problemă politică?”

Totodată, întrebat cum ar putea servi România în continuare, după ce îşi va încheia mandatul la NATO, Geoană a precizat:

“Încă o dată va spun. Văzând cum merg lucrurile şi înţelegând că există în clipa de faţă o încercare transparentă acestei oligarhii politice să-şi impună viitorul preşedinte şi să-şi perpetueze acest regim politic pentru încă 10 ani de zile, vorbesc explicit de încă 10 ani de zile cu aceeaşi paradigmă, eu cred că acest lucru este inacceptabil pentru interesul României. Sunt tot mai înclinat să mă gândesc tot mai serios”.

Reamintim, în acest context, că un mare eveniment NATO cu circa o mie de tineri pe care Mircea Geoană voia să îl organizeze la Bucureşti nu va mai avea loc, au declarat pentru G4Media surse oficiale. E vorba despre evenimentul NATO Youth Summit, o iniţiativă prin care organizaţia nord-atlantică vrea să comunice valorile sale tinerilor şi care anul trecut a avut loc la Bruxelles.

Potrivit site-ului citat, Geoană a folosit constant resursele Alianţei Nord Atlantice pentru a organiza evenimente cu profil politic.

Totuşi, reprezentanţii NATO s-au prefăcut că nu văd campania agresivă a lui Mircea Geoană în România pentru alegerile prezidenţiale din 2024 şi au evitat pentru a doua oară să transmită, la solicitarea G4Media, costul vizitelor secretarului general adjunct al Alianţei şi să comenteze numeroasele “escale” ale acestuia în ţara noastră, disproporţionate faţă de vizitele făcute în ultimul an în orice alt stat membru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne