Grevă japoneză la Hidroserv. Soarta a 1200 de angajaţi sub semnul întrebării, susţin sindicaliştii

Hidroserv
Hidroserv (hidroserv.ro)
Loredana Diacu
23.11.2023

Sindicatul Naţional Hidroenergetica anunţă declanşarea grevei japoneze de la nivelul SSH Hidroserv SA şi lansează acuzaţii grave la adresa conducerii Hdroelectrica.

Potrivit sindicaliştilor, soarta a 1200 de salariaţi este sub semnul întrebării după ce activitatea de mentenanţă a fost redusă la 1/3 din necesar.

Redăm comunicatul Hidroenergetica

Deşi Hidroelectrica SA poartă răspunderea directă a intrării în insolvenţă a SSH Hidroserv SA, filială a Hidroelectrica, singura societate comercială care are resursele, calificarea şi competenţa să presteze mentenanţa pentru instalaţiile hidroenergetice, prin deciziile luate de conducerea Hidroelectrica, este pusă sub semnul întrebării soarta Hidroserv şi a 1200 de salariaţi ai acestuia.

După ce în 2013, au redus în mod iresponsabil activitatea de mentenanţă la 1/3 din cea care trebuia efectuată în concordanţă cu Ordinul 35/2002 al ANRE privind mentenanţa în sectorul energetic, după ce au modificat unilateral acordul cu Hidroserv privind decontarea lucrărilor de mentenanţă, după ce au concediat cca 1000 de salariaţi direct productivi (muncitori calificaţi), care efectuau aceste lucrări, „reuşind” să ducă SSH Hidroserv – societate pe profit – în situaţia de insolvenţă, Hidroelectrica, prin organele sale de conducere se pregăteşte să trimită Hidroserv în faliment şi 1200 de salariaţi pe drumuri, fără un loc de muncă.

Deşi a fost negociat, sub presiunea factorilor de decizie din Hidroelectrica, un Acord Cadru privind prestarea lucrărilor de mentenaţă cu SSH Hidroserv SA, frustrând SSH Hidroserv de la posibilitatea de a face investiţii în echipamente şi dotări pentru dezvoltare, noua conducere a Hidroelectrica, făcând dovada unui total dezinteres faţă de siguranţă în exploatare a instalaţiilor hidroenergetice şi implicit a siguranţei depline a Sistemului Energetic Naţional, refuză semnarea acestuia punând în pericol funcţionarea centralelor hidroelectrice, aflate şi aşa într-un stadiu de uzură pronunţată.

Având în vedere situaţia creată de conducerea Hidroelectrica, pe care o considerăm ca cel puţin neprofesionistă, precum şi posibilitatea intrării în faliment şi iminenţa pierderii locurilor de muncă a salariaţilor pe care îi reprezentăm, Sindicatul Naţional Hidroenergetica anunţă declanşarea grevei japoneze de la nivelul SSH Hidroserv SA.

În situaţia nedorită în care Hidroelectrica refuză în continuare semnarea Acordului Cadru, acţiunile sindicale vor continua cu acţiuni de protest.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor