Iarnă românească. Avarii în sistemul energetic naţional, la prima ninsoare: un reactor nuclear s-a oprit automat şi mai multe linii electrice sunt la pământ

Reţele electrice
Reţele electrice (gov.md)
Ana Ion
19.11.2023

Toată toamna autorităţile le-au dat asigurări românilor că sistemul energetic naţional este foarte bine pregătit pentru sezonul rece şi că nu vor fi probleme. Iată însă că nici n-a venit bine iarna şi avariile au şi început. Mai multe linii electrice au căzut în zona Dobrogei odată cu ninsoarea de sâmbătă, întrerupând alimentarea cu electricitate a consumatorilor, iar reactorul 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat, „ca urmare a condiţiilor meteo care au cauzat perturbaţii în sistemul energetic naţional”, scrie hotnews.

„Condiţiile meteorologice vor fi dificile din această seară şi până mâine în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României. Aici se concentrează importante capacitaţi de producţie a energiei, în special nucleară şi eoliană. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale. La asemenea viteze, turbinele eoliene pot fi oprite, iar reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice pot fi afectate”, transmite Ministerului Energiei printr-un comunicat de presă.

Nuclearelectrica a anunţat că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în această seară ca urmare a condiţiilor meteo care au cauzat pertubaţii în sistemul energetic naţional.

Deconectarea automată a Unităţii 1 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii.

Totodată, din cauza vântului foarte puternic, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1.400 MW, faţă de 2.400 MW, cât era programat.

Cu unitatea 1 de la Cernavodă decuplată, în acest moment în sistemul energetic sunt 1.700 MW deficit, precizează reprezentanţii ministerului.

Ministerul Energiei mai transmite ca „Situaţia este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic naţional. În acest moment nu există probleme”.

„Echipele Reţele Electrice Dobrogea şi ale contractorilor continuă să intervină pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a clienţilor din zonele afectate de condiţiile meteo dificile - cod portocaliu şi roşu de vânt, cu viteze de peste 100 km/h.

Intervenţiile sunt îngreunate de vremea severă, în special în judeţele Constanţa şi Tulcea. Colaborăm cu autorităţile centrale şi locale pentru a remedia avariile cât mai curând posibil”, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii PPC România (fostul Enel), compania care deţine reţeaua de distribuţie din zonă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor