Iohannis, operat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.04.2016

UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe contul său de Facebook după intervenţia chirurgicală suferită.

"Astăzi am fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", a scris Iohannis.

* * *

Administraţiei Prezidenţială a transmis marţi un comunicat de presă referitor la starea de sănătate a şefului statului, Klaus Iohannis.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept.

Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei", se arată în comunicatul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor