Japonia anunţă reîntoarcerea navei spaţiale Hayabusa 2 de pe asteroidul Ryugu

Sonda spaţială japoneză Hayabusa 2 va pleca de pe asteroidul Ryugu pe 13 noiembrie reîntorcându-se-se astfel pe Pământ, probabil cu probe valoroase de asteroizi.
Hayabusa 2
Hayabusa 2 (wikipedia.org)

Sonda spaţială japoneză Hayabusa 2 („Şoim călător 2”), lansată în decembrie 2014, a orbitat asteroidul timp de aproximativ un an şi cinci luni şi a aterizat pe Ryugu de două ori. În timpul primei aterizări, în februarie 2019, sonda a colectat probe ale straturilor de pe suprafaţa asteroidului.

Dar oamenii de ştiinţă japonezi au dorit, de asemenea, să ia probe mai profunde, care erau mai puţin expuse la condiţiile extreme ale spaţiului. Astfel că sonda a lansat o cutie încărcată cu explozibili care au propulsat o farfurie de cupru spre suprafaţa asteroidului. În urma acestei explozii s-a format un crater un diametu de zece metri.

În timpul celei de-a doua aterizări, pe 11 iulie, nava a prelevat eşantioane din crater şi câteva probe care se aflau mai în adâncime. După ce a prelevat eşantioanele necesare şi înainte de decolare sonda a făcut câteva fotografii.

Dacă nu există complicaţii, se preconizează ca nava spaţială să ajungă pe Pământ până la sfârşitul anului 2020.

Hayabusa 2 îşi va folosi motorul principal cu ioni pentru a se îndepărta de asteroid pe 13 noiembrie, potrivit unei conferinţe de presă susţinută de Koichi Hagiuda, ministrul Educaţiei, Culturii, Sportului, Ştiinţei şi Tehnologiei, citat de The Mainichi (Japanese space probe Hayabusa2 set to return to Earth from asteroid Ryugu). Funcţionarea corectă a motorului cu ioni este cheia revenirii sondei, deoarece va fi pentru prima dată când Hayabusa 2 va acţiona complet motorul de la instalarea sa pe Ryugu, în iunie 2018.

Capsula care conţine eşantioanele va ateriza într-o zonă deşertică din sudul Australiei, la fel ca predecesorul ei, Hayabusa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură