Kelemen Hunor nu-i dă nicio şansă lui Geoană: Nici eu nu cred că domnul Geoană crede că va fi candidatul PSD

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
30.09.2023

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor nu crede că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, are vreo şansă să fie susţinut de PSD pentru alegerile prezidenţiale care bat la uşă.

Întrebat în emisiunea Insider politic dacă îi mai dă vreo şansă lui Mircea Geoană la prezidenţiale, Kelemen Hunor a replicat, potrivit News.ro:

"Nu prea. Fără partid nu are cum. Nici eu nu cred că domnul Geoană crede că va fi candidatul PSD. Nu cred. Totuşi, are o experienţă, a fost şi preşedintele PSD, cunoaşte partidul bine. De ce să-l susţină PSD? Normal, Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD pentru că este preşedintele partidului. Nu ştiu dacă-şi doreşte. Nu sunt foarte convins că Marcel Ciolacu îşi doreşte să fie candidat la prezidenţiale".

În acelaşi timp, liderul UDMR a declarat că se aşteaptă la candidaţi-surpriză la alegerile pentru Cotroceni.

"Dacă mergem pe matematică, PSD va fi în turul doi. Dacă vor avea candidat comun cu PNL, vor fi în turul doi. Cu cine? Asta este o întrebare bună. Din experienţa celor 20 de ani de politică, cel care anunţă candidatura foarte repede, s-ar putea să intre în turul doi, dar nu va câştiga. Băsescu nu era nicăieri. A apărut cu 7 luni înainte. Dragă Stolo, lacrimi de crocodil, trebuie să facem rocada. Stolojan, slavă Domnului!, e bine şi acum. A mai avut câteva mandate în Parlamentul European. Mă întâlneam cu el în parc, alerga, nu avea probleme de sănătate. A intrat Băsescu în joc cu 6-7 luni înainte de alegeri. Iohannis, la fel. L-aţi văzut pe Iohannis undeva până în aprilie-mai? După ce Crin Antonescu a aruncat totul în aer, a apărut Iohannis cu 6-7 luni înainte de alegeri. Trebuie să aşteptăm să vedem cine sunt candidaţii pe care putem paria. Matematic, sigur că PSD are prima şansă", a afirmat Kelemen Hunor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor